Simona Halep s-a intors in Romania! "Cu siguranta a fost cel mai bun an al meu" Ce planuri are romanca pentru perioada urmatoare

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 22 Octombrie 2018, 10:27
Data actualizarii: Luni 22 Octombrie 2018, 10:43

Simona Halep a fost nevoita sa renunte la turneele de final de sezon, insa si-a asigurat locul 1 mondial pana la inceputul anului viitor. 

Chinuita de durerile cauzate de hernia de disc, Simona Halep s-a retras, mai intai de la Moscova, iar mai apoi de la Turneul Campioanelor. Romanca a primit, insa, premiul pentru cea mai buna jucatoare din circuitul WTA si si-a asigurat suprematia in clasamentul mondial pana la inceputul lui 2019.  

Simona Halep a ajuns in aceasta dimineata in Romania si a facut cateva declaratii pe aeroport. Romanca a fost intampinata de parintii ei.

Vizibil obosita dupa drumul lung, Simona i-a salutat pe jurnalisti spunandu-le "Buna seara!", dar s-a corectat imediat, zambind. 

"Sunt bucuroasa de ceea ce s-a intamplat anul acesta, m-am intors cu drag acasa si de-abia astept sa ma odihnesc, sa am o vacanta frumoasa. Cu siguranta a fost cel mai bun an al meu. 

Urmeaza o vacanta si o recuperare la spate. O sa fiu in fiecare zi la gimnastica, asa ca nu o sa se schimbe prea multe, dar vacanta este importanta si o sa iau o vacanta mai multa", a declarat Simona Halep la sosirea pe aeroport, mentionand, totodata, ca operatia este exclusa.  

Intrebata despre Turneul Campioanelor, romanca a declarat ca nu transforma intr-o drama faptul ca a fost obligata sa se retraga, ci priveste cu optimism spre viitor. 

"Nu vreau sa ma gandesc cum ar fi aratat Turneul Campioanelor cu mine in teren. Sunt bucuroasa ca sunt acasa si daca asa a fost sa fie sa ma accidentez la ultimul turneu, la ultimele trei, o sa accept si nu o sa dramatizez. 

Pot sa spun ca sunt trista ca nu am jucat. Dar nu o iau ca pe o dezamagire, se intampla, toate jucatoarele au probleme. La acest nivel este normal sa mai apara cate o accidentare. E bine ca sunt acasa", a explicat Halep. 

Simona a vorbit si despre durerile la spate, marturisind ca ele inca exista, insa sunt normale si este increzatoare ca vor trece curand. 

Romanca a dezvaluit ca o considera pe Caroline Wozniacki drept favorita la Turneul Campioanelor, insa acum nu mai e de aceeasi parere. 

"Credeam ca Wozniacki are prima sansa, insa am auzit ca ieri a pierdut. Acest format cu grupe da posibilitatea oricui sa ajunga sus", a marturisit Simona. 

Halep a vorbit si despre premiile pe care le-a primit la Singapore. 

"A fost o senzatie foarte frumoasa, m-am bucurat mult ca am putut sa merg si ca am fost prezenta. Ce pot sa spun, fiecare premiu este mai important decat celalalt si chiar ma bucura treaba aceasta, ca pot sa fiu cat se poate de sus acum. 

Sunt acolo de cativa ani deja si ma bucur sa fiu parte din aceasta elita. E placut si imi da incredere pentru mai departe", a declarat Simona Halep. 

Cat despre planurile de vacanta, Simona a fost discreta ca de obicei. 

"O sa ma odihnesc foarte mult si o sa plec unde imi face placere si cu cine imi face placere", a declarat romanca. 

Simona Halep este deja curtata de organizatorii turneelor desfasurate in prima saptamana a urmatorului sezon.

Organizatorii turneului Brisbane, de categorie Premier, cu premii totale in valoare de un milion de dolari, spera ca liderul mondial din WTA sa aleaga ca prim turneu al noului sezon competitia din Australia.

Simona Halep si Karolina Pliskova sunt singurele jucatoare din Top 10 care nu au confirmat inca prezenta la unul dintre turneele care se vor desfasura in prima saptamana din anul 2019. La Brisbane au confirmat deja prezenta trei sportive aflate in primele 10. Este vorba despre Naomi Osaka, Petra Kvitova si Sloane Stephens. Campioana de la Australian Open 2018, Caroline Wozniacki, isi va incepe sezonul in Auckland, care, la fel ca Brisbane, debuteaza pe 31 decembrie. Pe de alta parte, Serena Williams, Angelique Kerber si Garbine Muguruza vor fi prezente la Cupa Hopman, organizata la Perth, in Australia,

Simona Halep a ales in 2018 sa mearga la Shenzhen, un turneu mai slab cotat decat Brisbane, insa in China, sportiva noastra a cucerit anul trecut marele trofeu in ambele probe (simplu si dublu – alaturi de Irina Begu). Romanca in varsta de 27 de ani a evolua o singura data la Brisbane, in 2012, insa a fost invinsa atunci in turul intai de catre belgianca Kim Clijsters. Pe de alta parte, Simona s-a impus la Shenzhen de doua ori in cariera, anul trecut si in 2015. Shenzhen si Brisbane se vor desfasura in acelasi timp.

Pentru organizatorii de la Brisbane, prezenta liderului mondial la competitia lor ar fi o lovitura uriasa de imagine. Directorul turneului, Cameron Pearson, si-a exprimat public dorinta de a o avea pe Simona Halep la Brisbane. “Nu stiu ce face Simona in prima saptamana din an, insa stiu ca inscrierile la turneul nostru nu se termina pana la jumatatea lui noiembrie. Sunt entuziasmat de jucatoarele care au confirmat deja prezenta, insa as fi foarte incantat sa fie si Simona aici. Orice jucatoare care castiga un turneu de Grand Slam are abilitatile sa fie numarul 1. Stiu ca in ultimii ani au tot fost schimbari in fruntea clasamentului mondial, insa de un an, Simona a demonstrat ca este constanta”, a spus acesta.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!