Alexander Bublik (29 de ani, 22 ATP) este unul dintre cei mai puternici tenismeni ai lumii, în plan psihologic, iar ultimul meci câștigat la Shanghai a demonstrat acest lucru.
Jucătorul kazah și-a pierdut cumpătul, după ce a pierdut primul set în fața americanului Brandon Nakashima (18 ATP), scor 7-6 (7), după un tiebreak în care a câștigat șapte puncte, dar l-a cedat, în cele din urmă, la limită, în prelungiri, scor 9-7.
Alexander Bublik, revenire uluitoare după o ieșire nervoasă de speriat
Pus pe fapte, în contextul de nervozitate ridicată, Bublik nu și-a putut stăpâni emoțiile negative și a comis o serie de gesturi nesportive, în doar câteva minute.
Întâi, și-a rupt racheta pe teren, lovind-o cu sete până ce aceasta nu a mai fost de recunoscut ca întreg, după care a lovit cu piciorul banca de odihnă, înainte de a se așeza.
Printre înjurături, Bublik a spart, cu brațul drept, suportul de sticlă pentru băuturi, tăindu-se la mână și începând instant să sângereze.
Arbitrul partidei l-a avertizat imediat, penalizându-l pentru comportamentul nesportiv, dar, cel mai surprinzător, de această dată, a fost modul în care kazahul Bublik a revenit pe tabelă, în continuarea jocului.