Steven Gerrard, necruțător cu Manchester City!
Fostul căpitan al echipei Liverpool a cerut sancţiuni severe împotriva lui City, inclusiv interdicţii la transferuri şi penalizări cu puncte pe parcursul mai multor sezoane, argumentând că orice măsură trebuie să creeze un precedent.
O comisie independentă a constatat că City a încălcat reglementările Premier League privind furnizarea de informaţii financiare corecte în perioada cuprinsă între sezoanele 2009-2010 şi 2017-2018.
City, care s-a impus cu 3-0 pe Anfield duminică, şi-a susţinut în continuare nevinovăţia şi a contestat concluziile comisiei.
Gerrard nu a câştigat niciodată titlul în Premier League şi a făcut parte din echipa lui Liverpool care a încheiat sezonul 2013-2014 pe locul al doilea, în urma lui City.
"Nu mi-aş dori ca jucătorii, în mod individual, să dea ceva înapoi. Nu cred că ar fi corect. Eu nu aş accepta nimic. M-am împăcat cu situaţia actuală şi cu ceea ce am realizat. Însă, în ceea ce priveşte clubul, trebuie să li se retragă titlurile. În opinia mea, trebuie creat un precedent istoric - fie că este vorba despre marcarea cu un asterisc a tuturor acelor ani şi a realizărilor lor. Ar trebui să existe, cel puţin, un asterisc.
Pentru că atunci nu mai contează dacă titlurile sunt retrase sau nu. Imediat ce apare acel asterisc, toată lumea ştie că s-a întâmplat din cauza a ceea ce ştim cu toţii că s-a întâmplat", a spus Gerrard în cel mai recent episod al emisiunii Overlap Daily.
Liverpool a încheiat la două puncte în spatele lui City în 2014, în penultimul sezon al lui Gerrard la clubul din Merseyside.
Fostul mijlocaş a respins ideea ca City să fie retrogradată în Championship, argumentând că o astfel de măsură ar dezavantaja în mod injust cluburile care luptă pentru promovarea din English Football League.
În schimb, el optează pentru sancţiuni aplicate pe parcursul mai multor sezoane.
"Cred că trebuie să existe o interdicţie la transferuri. Cred că trebuie să fie vorba despre penalizări cu puncte pe o anumită perioadă. Şi să fie făcuţi să sufere aşa cum i-au făcut pe toţi ceilalţi să sufere în cei nouă sau zece ani în care au procedat astfel", a spus el, scrie Agerpres.