Rusoaica Daria Kasatkina, număr 11 WTA, condamnată de politicul din Federația Rusă, după ce a anunțat că vrea cetățenie elvețiană

daria kasatkina Federatia Rusa tenis Tenis WTA Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 29 Septembrie 2022, 15:10
Data actualizarii: Joi 29 Septembrie 2022, 15:12

Daria Kasatkina a fost criticată oficial de clasa politică din Federația Rusă, după ce a declarat că este tentată de renunțarea la cetățenia rusă. 

Una dintre cele mai în formă jucătoare ale sezonului în circuitul WTA, rusoaica Daria Kasatkina (25 de ani, 11 WTA) a fost renegată de un deputat al Dumei de Stat, Roman Teryushkov, după ce jucătoarea din Federația Rusă a declarat că ar fi tentată de cetățenia elvețiană, într-un interviu recent acordat. 

Daria Kasatkina: „Prioritatea mea e tenisul, așa că mi-ar plăcea să pot face trecerea la cetățenia elvețiană.”

„În acest moment sunt cetățean al Rusiei și îndiferent de ce s-ar întâmpla, sunt mândră că sunt rusoaică. Dacă de asta va depinde cariera mea, atunci alegerea e evidentă, pentru că vreau să continui să joc tenis pentru mine, aceasta e prioritatea mea.

Nimeni nu vrea să pună paie pe foc, dar Elveția mi se pare o țară foarte stabilă și mi-ar plăcea să pot face trecerea în viitor,” a spus Daria Kasatkina, care le-a recomandat juniorilor din Federația Rusă să își schimbe cetățenia, pentru a nu fi interziși în competițiile de tenis, cum li s-a întâmplat rușilor la Wimbledon 2022. 

„Lăsați-o să trăiască acolo, nu vrem să auzim de ea.”

Deputatul Dumei de Stat, Roman Teryushkov a reacționat oficial, folosind cuvinte grele la adresa jucătoarei care a făcut cinste Federației Ruse în circuitul WTA.

„Din păcate, din motive necunoscute, o persoană ca ea a primit un titlu onorific și e considerată un simbol al sportului. Totul despre nivelul ei este clar. Ea este persoana care iese în evidență. Cetățenia elvețiană este o prioritate pentru ea.

Ea îi încurajează pe tinerii noștri să schimbe cetățenia sportivă. Totul despre ea este clar. Lăsați-o să trăiască acolo, nu vrem să auzim de ea.

Nu am depus o cerere, dar o vom depune la procuratură și la Ministerul Sportului în viitorul apropiat. Ministerul ar trebui să își modifice ordinul de acordare a titlurilor onorifice, astfel încât să fie posibilă revocarea titlurilor de la persoanele care fac politică antistatală cu o astfel de retorică stupidă,” a spus Teryushkov în presa din Rusia.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!