Reghe a luat o decizie neașteptată la meciul cu Oțelul. Tehnicianul a decis să îi ofere banderola de căpitan lui Karlo Muhar, ultimul jucător ajuns la gruparea roș-albastră.
VIDEO EXCLUSIV A surprins pe toată lumea! Decizia lui Reghecampf a stârnit dezbatere: ”Pe el îl excludem, n-ai cum!”
FCSB a învins-o cu scorul de 1-0 pe Oțelul Galați, la primul meci al lui Laurențiu Reghecampf după revenirea pe banca roș-albaștrilor.
Decizia tehnicianului este oarecum bizară, în condițiile în care pe teren se aflau și jucători cu state vechi la FCSB, precum Ștefan Târnovanu, Valentin Crețu, Juri Cisotti sau David Miculescu.
”Muhar a fost aseară în premieră căpitan. Muhar e un fotbalist bun, dar mai are destul de multe de pus la punct, și fizic, și tactic, din multe puncte de vedere, dar i se dă încredere. FCSB a avut doi căpitani în ultima perioadă, pe Miculescu și pe Cisotti, amândoi în teren aseară, dar Reghecampf vine și impune un nou căpitan. Doar Reghecampf poate să explice decizia. Poate să îl motiveze un pic”, a spus moderatorul emisiunii VOYO SPORT LIVE, Andrei Grecu.
Decizia lui Reghe a născut o adevărată dezbatere în platoul emisiunii VOYO SPORT LIVE. Deși nu a putut oferi o explicație pentru gestul lui Reghecampf, Cristi Pulhac a declarat că, în opinia sa, singurul jucător care nu ar trebui să primească banderola de căpitan al lui FCSB este David Miculescu, având în vedere că atacantul nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor din punct de vedere al prestațiilor din teren.
Robert Niță a mărturisit că Ștefan Târnovanu ar fi putut purta banderola de căpitan al lui FCSB, însă Pulhac l-a contrazis prin același argument pe care l-a oferit în cazul lui Miculescu.
- Cristi Pulhac: ”Nu știu ce să zic. Mă, acum sincer, pe Miculescu îl excludem, n-ai cum, trebuie să pui un căpitan.. trebuie să te impui în primul rând prin joc”.
- Andrei Grecu: ”Cisotti de asta cred că a fost căpitan, pentru că el s-a impus ca joc.”
- Robert Niță: ”De ce nu îi dai banderola lui Târnovanu?”
- Cristi Pulhac: ”Și el a avut oscilații.”
- Robert Niță: ”Da, dar e acolo, uite și aseară.”
- Andrei Grecu: ”De ce nu lui Crețu?”
- Robert Niță: ”După ce a fost cu Tănase și cu Baciu, nu prea mai poți să îi dai banderola lui Crețu...”
- Cristi Pulhac: ”Ca antrenor, îți dorești să pui un jucător de câmp, pentru că altfel gestionează situația din teren.”
Laurențiu Reghecampf: "Drăguș va fi căpitan la FCSB. E un jucător cu experiență"
După partida cu Oțelul, Reghecampf a explicat de ce l-a ales și pe Muhar și a mai anunțat că principala variantă de căpitan va fi Denis Drăguș, atunci când atacantul va fi apt.
"Muhar este un jucător care are personalitate, experiență foarte mare. Chiar dacă e nou la echipă, pentru mine este important să avem un jucător care strânge echipa lângă el. Are capacitatea asta și de aceea am hotărât să fie el căpitan.
Am anunțat și că Denis Drăguș, când va fi pe teren, el va fi căpitan. E normal. E un jucător cu experiență și trebuie să profităm de asta. Întotdeauna echipa noastră va avea nevoie de jucători cu personalitate, care să ne ajute să câștigăm meciuri", a spus Laurențiu Reghecampf, la conferința de presă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News

























