GALERIE FOTO Păzea, a venit Sorana! Ele sunt singurele jucătoare de tenis din România care au intrat în top 20 WTA

Publicitate

Sorana Cîrstea a intrat într-un club exclusivist, în istoria tenisului românesc, după rezultatul de la Roma.

Pionier al tenisului feminin românesc, Virginia Ruzici a câștigat turneul de la Roland Garros, în 1978. Inspirată de succesele bifate de Ilie Năstase la US Open și Wimbledon, în anii 1972-1973, jucătoarea din Câmpia Turzii și-a trăit perioada de glorie, în clasamentul mondial, după titlul cucerit la Paris.

În mai 1979, la un an de la trofeul ridicat pe Arena Philippe-Chatrier, Virginia Ruzici ocupa locul opt al clasamentului mondial și stabilea un record care a stat în picioare până în 1997.

Doar șase românce au intrat în top 20 WTA, în istoria tenisului

Avalanșa de reușite a tenisului feminin românesc a continuat în anul 1997, cu Ruxandra Dragomir și Irina Spîrlea imitându-se cu performanțe uriașe, pe cele mai înalte scene din lumea tenisului.

În vara anului 1997, Ruxandra Dragomir avansa până pe locul al 15-lea al ierarhiei lumii, performanță corectată, două luni mai târziu, de Irina Spîrlea, care avea să devină număr 7 mondial, în octombrie.

Ruzici, Dragomir, Spîrlea, Halep, Buzărnescu și Cîrstea, jucătoarele de elită ale României

„O secetă” de peste un deceniu și jumătate a fost încheiată de Simona Halep. Constănțeanca a reușit, în 2017, să devină prima jucătoare din România care ocupă întâia poziție a clasamentului mondial. Timp de șaizeci și patru de săptămâni, adică un an și trei luni, Halep a rezistat în fruntea clasamentului și așteaptă cu entuziasm ca rezultatul să îi fie egalat.

Ruzici, Spîrlea și Halep, cele trei românce care au intrat în top 10 mondial

Din inspirația oferită de victoriile Simonei Halep au urmat accederea Mihaelei Buzărnescu în top 20 WTA, în vara anului 2018, perioadă decisivă în cariera jucătoarei din București, în urma unei accidentări cumplite suferite în Canada. Ruptura de ligamente i-a negat șanse reale de a-și continua cariera la nivelul avut în urmă cu opt ani.

Sorana Cîrstea completează lista celor șase jucătoare din țara noastră care s-au înscris între cele mai puternice douăzeci ale Planetei. Semifinala bifată la Roma, în urma eliminării Arinei Sabalenka, un rezultat dulce care „încununează munca” depusă de Sorana Cîrstea, așa cum jucătoarea însăși s-a exprimat într-un interviu, la sosirea din capitala Italiei.

Sorana Cîrstea

  • Sorana cirstea imago

Sorana Cîrstea, capabilă să câștige orice turneu în 2026, afirmă primul antrenor al Simonei Halep

„Sorana joacă cel mai bun tenis, cel mai gândit, tacticizat și eficient al ei. Poate să mai câștige un turneu WTA, poate să câștige orice turneu, pentru că e la toate pe tablou.

Dacă îi merge jocul, într-o săptămână, ea poate să câștige orice turneu. Poate, chiar și la Grand Slam, să facă semifinală, finală. Îndrăznesc prea mult, poate, când spun, dar să îi meargă jocul ei specific,” a punctat Firicel Tomai, în exclusivitate pentru Sport.ro, făcând referire la jocul agresiv practicat de Sorana Cîrstea.

Simona Halep

  • Simona halep revenire miami 2024 privire
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!