GALERIE FOTO Ostapenko, „pulverizată” în sferturile US Open: primele semifinale stabilite la New York 

Jelena Ostapenko Cori Gauff US Open 2023 Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Miercuri 06 Septembrie 2023, 08:15
Data actualizarii: Miercuri 06 Septembrie 2023, 08:15

Americanca Cori Gauff va primi replica cehoaicei Karolina Muchova, în semifinalele US Open. Ambele sunt debutante în această fază competițională. 

Jelena Ostapenko (26 de ani, 21 WTA) a fost eliminată de Cori Gauff (19 ani, 6 WTA), în faza sferturilor de finală ale Openului American, ediția 2023.

Tânăra jucătoare americană nu doar că s-a calificat în prima ei semifinală a carierei, la New York, dar a reușit victoria într-o manieră categorică: 6-0, 6-2, în 68 de minute de joc. 

Gauff - Muchova și Djokovic - Shelton, primele semifinale stabilite la US Open 2023

În penultimul act, Cori Gauff așteaptă învingătoarea meciului dintre Sorana Cîrstea și Karolina Muchova, încheiat scor 6-0, 6-3, în favoarea finalistei de la Roland Garros.  

În turneul masculin, prima semifinală stabilită este Novak Djokovic - Ben Shelton. Sârbul „l-a demolat” pe numărul 9 ATP, Taylor Fritz, scor 6-1, 6-4, 6-4, în timp ce Ben Shelton, la doar douăzeci de ani, și-a completat parcursul formidabil de la New York cu o victorie împotriva semifinalistului din 2022, Frances Tiafoe, scor 6-2, 3-6, 7-6 (7), 6-2. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!