"Nu are nevoie sa mearga la spital pentru atat! Ma descalificati?" | Novak Djokovic, declaratii INCREDIBILE facute pe teren inainte de momentul anului in tenis 

Novak Djokovic Novak Djokovic descalificare US Open Tenis ATP US Open 2020 Tenis Novak Djokovic US Open 2020 descalificare
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 07 Septembrie 2020, 00:57
Data actualizarii: Luni 07 Septembrie 2020, 01:09

Novak Djokovic a fost surprins de microfoanele de fond rostind cereri incredibile. 

Novak Djokovic a fost descalificat la scorul de 5-6 in primul set al optimii de finala jucate in compania spaniolului Pablo Carreno Busta dupa ce a lovit cu mingea in cap o arbitra de linie.

Momentul a avut loc dupa ce 'Nole' a ratat trei mingi de set la 5-4, iar Pablo Carreno Busta a reusit sa faca break la scorul de 5-5, la finalul acelui game Djokovic lovind mingea care a lovit-o pe arbitra de linie in zona gatului, cauzandu-i dificultati respiratorii pret de cateva minute.  

Pusi fata in fata cu situatia delicata, arbitrul de scaun si oficialii US Open s-au angajat in discutii lungi cu liderul mondial, timp in care campionul en-titre al Australian Open a facut cateva declaratii curioase.

"Nu are nevoie sa mearga la spital pentru atat. Veti alege o descalificare in aceasta situatie? E cariera mea, e turneu de mare slem, arena principala... daca s-ar fi ridicat imediat dupa finalul punctului... (n.r. Djokovic face aluzie la faptul ca arbitrii de linie adopta de regula o pozitie dreapta la finalul game-urilor, pentru a se odihni)", pare sa le fi comunicat Djokovic arbitrilor, informeaza Ben Rothenberg, jurnalist The New York Times.

Mai mult decat atat, sarbul a refuzat sa participe la conferinta de presa de dupa meci si va fi nevoit sa plateasca o amenda de 20.000 de dolari pentru aceasta absenta. In plus, Djokovic nu va primi niciun ban din cele 250.000 de dolari americani care i-ar fi fost acordate in mod normal pentru calificarea in optimile de finala. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!