Mouratoglou reacționează la eșecul Simonei Halep, după 48 de ore: „Bine sau rău, ce contează cel mai mult e încrederea în proces”

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 31 August 2022, 20:30
Data actualizarii: Miercuri 31 August 2022, 20:30

Patrick Mouratoglou a apreciat eșecul Simonei Halep de la US Open ca fiind o mare dezamăgire, dar prioritizează importanța procesului de dezvoltare, în acest stadiu al parteneriatului cu jucătoarea din țara noastră. 

Patrick Mouratoglou (52 de ani) a reacționat la înfrângerea suferită de Simona Halep în primul tur la US Open, la circa patruzeci și opt de ore de la încheierea partidei.

Halep a fost învinsă de Daria Snigur (20 de ani, 124 WTA), scor 6-2, 0-6, 6-4, spre surprinderea lumii tenisului, care nu se aștepta ca învingătoarea de la Toronto să cedeze în fața unei jucătoare venite din calificări. 

Patrick Mouratoglou: „Ce contează cel mai mult este încrederea în proces și să faci lucrurile potrivite.”

„Din păcate, este sfârșitul sezonului nostru din SUA. S-a încheiat cu o mare dezamăgire imediat după un rezultat grozav cu titlul la Toronto. Orice s-ar întâmpla, bine sau rău, ceea ce contează întotdeauna cel mai mult este încrederea în acest proces și sentimentul profund de a face lucrurile potrivite pentru a ajunge acolo unde ne dorim. 

Mulțumesc, Simona Halep, pentru că ai dat totul în fiecare zi. Este tot ce ar putea cere un antrenor. Multumesc echipă, Arnaud Restifo si Candice. Mulțumesc tuturor fanilor și în special românilor pentru că au fost incredibil de susținători atât la ​​victorie, cât și la înfrângere. Este timpul să ne pregătim pentru următoarele provocări”, a scris Patrick Mouratoglou pe rețelele sociale. 

CTP: „Principala armă a lui Mouratoglou e organizarea, modul în care pregătește meciurile pe date statistice.”

Simona ar fi putut să îi dea tare în cross, dreapta-cross, de o sută de ori la rând, pentru că nu i-ar fi oferit timp. Timpul a fost esențial pentru ucraineancă, în a deschide terenul cu forehand-ul. Ar fi început să apară mingile trimise afară de ucraineancă, dar Simona Halep nu a făcut acest lucru, pur și simplu.

Și pe mine m-a uimit lucrul ăsta, pentru că Patrick Mouratoglou avea voie să ofere indicații. La acest US Open, în premieră, se poate face coaching, atunci când eleva e de partea ta de tribună.

Principala armă a lui Mouratoglou e organizarea, pregătește meciurile pe date statistice, iar informarea Simonei era de datoria antrenorului. Mă rog, sunt puține informații despre o jucătoare care vine din calificări, numărul 124 mondial, dar asta era treaba lui Mouratoglou.

Ar fi trebuit să culeagă date, să îi prezinte Simonei fișa și să îi spună ce are de făcut. Mie mi-a plăcut jocul ucrainencei, dar e pe sârmă. În momentul în care apeși pe jocul ei artizanal, se strică imediat, e un joc fragil,” a precizat Cristian Tudor Popescu, în exclusivitate pentru Sport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!