Laurențiu Reghecampf nu și-a menajat jucătorii după eșecul de pe Arenă: „Trebuia să scot vreo cinci”

Laurențiu Reghecampf nu și-a menajat jucătorii după eșecul de pe Arenă: „Trebuia să scot vreo cinci” Fotbal intern

FCSB a pierdut sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 0-1, în fața celor de la Corvinul Hunedoara, într-un meci din etapa a 15-a din Superliga, iar antrenorul bucureștenilor a criticat jocul echipei.

Hunedorenii au obținut victoria pe Arena Națională grație reușitei semnate de Fabry în minutul 41, cu un șut plasat de la distanță care l-a lăsat fără replică pe Târnovanu.

  • Reghecampf

Reacția lui Laurențiu Reghecampf după înfrângerea cu Corvinul

Nemulțumit de evoluția echipei sale în prima repriză, Laurențiu Reghecampf i-a înlocuit la pauză pe David Miculescu și pe Aymen Boutoutaou cu Stoian, respectiv Politic. La finalul partidei, tehnicianul a explicat schimbările și a criticat atitudinea jucătorilor săi: „Adevărata valoare trebuie să ți-o arăți atunci când începe meciul. Le-am spus băieților că trebuie să-și câștige duelurile. Nu poți să joci în halul ăsta. Nici nu știu pe cine trebuia să scot, pentru că trebuia să scot vreo cinci jucători, fiindcă nu asta e valoarea lor și ei trebuie să înțeleagă”.

Întrebat dacă FCSB simte în acest moment lipsa mijlocaș precum Darius Olaru, care să lege jocul la mijlocul terenului, „Reghe” a mai spus că va încerca să-l „creeze”: „Suntem vinovați cu toții. Cum ne bucurăm când câștigăm, așa împărțim vina și când pierdem. Dacă nu avem, îl creăm, nu stăm acum să povestim despre ce a fost. Trebuie să găsim soluții în următoarele șase etape. Îi voi trezi cu multă muncă, să respecte ceea ce fac și să muncească, atitudinea trebuie să fie alta”, a spus Laurențiu Reghecampf.

În urma acestui rezultat, Corvinul a urcat pe locul 7 în clasament, cu 22 de puncte, depășind-o pe FCSB, care se află pe poziția a 8-a, cu 21 de puncte.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!