Mesajul unchiului Toni pentru fanii tenisului, după ce Rafael Nadal a avertizat că Roland Garros 2022 ar putea fi ultima ediție la care participă

Toni Nadal reactie Rafael Nadal retragere Rafael Nadal Roland Garros 2022 Roland Garros 2022 Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Joi 02 Iunie 2022, 14:30
Data actualizarii: Joi 02 Iunie 2022, 14:37

Toni Nadal dispersează temerile fanilor tenisului privitoare la momentul în care Rafael Nadal își va anunța retragerea definitivă din tenis. 

Campion de 10 ori la Roland Garros, din postura de antrenor al nepotului Rafael Nadal, Toni Nadal a dispersat fricile fanilor cu privire la retragerea celui mai titrat tenismen din istorie. 

Declanșate de spusele lui Rafael Nadal, care, în discuția purtată cu Marion Bartoli pe teren, imediat după victoria din sferturile de finală, cu Novak Djokovic, a spus că le poate promite francezilor că va reveni la semifinala cu Alexander Zverev, însă nu este în măsură să le promită viitoare participări în turneul de mare șlem de la Paris. 

Toni Nadal: „Sunt încrezător că 2022 nu va fi ultima ediție jucată de Rafael la Roland Garros.”

În contextul durerilor resimțite constant de Rafa Nadal, din cauza rupturii osului scafoid, de care suferă de mulți ani, Rafael Nadal se teme să își anunțe continuitatea în circuitul ATP, deși ar urma să urce pe locul 2, în cazul în care va câștiga ediția 2022 a turneului de la Roland Garros

„Sunt încrezător că aceasta nu va fi ultima ediție jucată de Rafael la Roland Garros. Sper, dar nu știu. Nu am vorbit mai mult decât cele necesare cu el. Sper să își poată controla problemele și să continue să joace.

Rafael Nadal, la doi pași de al 14-lea titlu de mare șlem la Paris 

Când joci aceste turnee, îți întreci limitele, iar Rafa face asta din nou și din nou. În fiecare an îi va fi mai dificil, dar e suficient timp de recuperare. 

Când resimți mai multă durere decât ar trebui, te epuizează. Rafael concurează fiindcă crede că are șanse la victorie, dar cu durerile pe care le are, opțiunile îi sunt reduse și nu poate să facă un astfel de efort în fiecare an,” a declarat Toni Nadal, notează Tennis Head

Rafael Nadal l-a învins în cinci seturi, în optimile RG 2022 pe Felix Auger-Aliassime, tenismenul antrenat actualmente de Toni Nadal, victorie urmată de succesul în fața marelui rival, Novak Djokovic.

Vineri, 3 iunie, Rafael Nadal va împlini 36 de ani în ziua semifinalei cu Alexander Zverev. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!