Ionuț Radu, bun pentru Celta și accidentat pentru națională? Cum a explicat antrenorul Giraldez

Ionuț Radu, bun pentru Celta și accidentat pentru națională? Cum a explicat antrenorul Giraldez Stranieri

Ionuț Radu (29 de ani), portarul de la Celta Vigo, nu va apăra pentru naționala României la ultimele două meciuri din Liga Națiunilor.

Cu o zi înainte ca Gică Hagi să anunțe lotul final pentru meciurile cu Polonia și Bosnia, FRF a transmis că Ionuț Radu va rata această acțiune. Portarul acuză de ceva timp o afecțiune la umărul drept și a preferat să se folosească de această pauză pentru a se trata.

Claudio Giraldez, antrenorul de la Celta Vigo: "Ionuț Radu are acea accidentare de anul trecut"

Deși acuză probleme la umăr, Ionuț Radu este titular meci de meci la Celta Vigo, chiar și din trei în trei zile. Goalkeeper-ul a fost integralist inclusiv ieri, la remiza cu Levante (0-0), din LaLiga, ceea ce i-a determinat pe unii suporteri ai naționalei să pună sub semnul întrebării problemele medicale.

Claudiu Giraldez (38 de ani), antrenorul de la Celta Vigo, a explicat că Radu acuză problemele respective la umăr încă de anul trecut, însă poate apăra fără probleme în cazul în care se tratează periodic.

"Este o accidentare pe care o are de anul trecut și care necesită tratament din când în când. Deocamdată nu îl limitează în niciun fel, doar că trebuie să urmeze tratamentul. Se antrenează normal. Am discutat cu Federația Română și am ajuns la un acord să facă tratamentul acum", a spus Claudio Giraldez, potrivit La Voz de Galicia.

Dani Coman: ”Ceva nu îi convine lui Ionuț Radu la națională!”

Dani Coman consideră că lipsa lui Ionuț Radu reprezintă o pierdere majoră pentru echipa națională, însă fostul portar crede că, de fapt, problema goalkeeper-ului de la Celta Vigo nu este neapărat una medicală. Coman crede că Radu nu este mulțumit de atmosfera de la echipa națională având în vedere că evoluțiile sale de la prima reprezentativă sunt complet diferite de cele din La Liga.

”Nu știu cine va fi convocat și nu știu nici ce s-a întâmplat exact cu Ionuț Radu. Cred că Radu e cel mai în formă portar român, mie îmi place. Apăra foarte bine în campionatul Spaniei, dar e clar că ceva nu-i convine la națională. Poate nu are o conjunctură favorabilă, poate nu are o atmosferă cum îi place lui. Ceva se întâmplă cu el, nu e la fel ca la Celta.

Hindrich e un portar care a crescut foarte mult. A apărat foarte bine la CFR Cluj, apoi a plecat în Polonia, unde văd că face treabă foarte bună. E un portar bun, dar nu știu pentru că nu-l văd zi de zi și nu urmăresc meciurile pe care le joacă. 

Aioani a avut o perioadă de pauză la Rapid. A fost accidentat, și-a revenit. Acum, a reintrat în primul 11”, a spus Dani Coman la VOYO SPORT LIVE.

Publicitate

Comunicatul FRF despre Ionuț Radu

”Portarul legitimat la Celta Vigo va efectua un tratament medical pentru a-și rezolva o problemă de sănătate mai veche.

Ca urmare a convocării preliminare primite de Ionuț Radu, clubul Celta Vigo a trimis o scrisoare către staff-ul medical al Echipei Naționale prin care informează asupra stării de sănătate a jucătorului.

Conform raportului transmis de departamentul medical al clubului spaniol în data de 1 noiembrie 2026, Ionuț Radu se confruntă cu o afecțiune la umărul drept, cu modificări degenerative vechi, urmând să efectueze un tratament și să respecte o perioadă strictă de repaus pentru recuperare.

Ionuț Radu confirmă situația medicală și își dorește să urmeze acest tratament pentru a-și remedia problema medicală.

Ca urmare a acestei situații, confirmată de Ionuț Radu, portarul nu va face parte din lotul național la meciurile din această lună”, se arată în comunicatul FRF.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!