NEWS ALERT Linda Noskova, a treia campioană din Cehia, în ultimele patru ediții ale turneului de la Wimbledon

Linda Noskova, a treia campioană din Cehia, în ultimele patru ediții ale turneului de la Wimbledon Tenis

Linda Noskova le urmează pe Marketa Vondrousova și Barbora Krejcikova, pe lista ultimelor campioane Wimbledon din Cehia.

Linda Noskova (21 de ani, 12 WTA) este noua câștigătoare a competiției de mare șlem de la Wimbledon, după ce a învins-o pe compatrioata Karolina Muchova (29 de ani, 9 WTA) în ultimul act al întrecerii de mare șlem.

Mai tânără cu opt ani decât adversara sa din finala sută la sută cehească de pe iarba din Marea Britanie, Linda Noskova s-a impus în trei seturi, scor 6-2, 5-7, 6-3, la sfârșitul a două ore și 29 minute de joc.

La 21 de ani, Linda Noskova devine campioana turneului de la Wimbledon

A fost o finală care a părut că va avea un sens unic, până la scorul de 6-2, 5-2, când Karolina Muchova și-a ridicat nivelul de joc și a reușit o serie neverosimilă, de cinci game-uri consecutive.

În acest interval, Muchova a salvat cinci mingi de meci procurate de Noskova, supraviețuind, de la 2-5 la 4-5, în două game-uri care au înregstrat, în total, douăsprezece egalități la patruzeci.

Linda Noskova și Karolina Muchova, finală cehească la Wimbledon

  • Linda noskova campioana wimbledon 2026 01

Karolina Muchova a salvat un număr-record de mingi de meci într-o finală de Grand Slam: 5

Deși a ratat închiderea meciului în minimum de seturi, Linda Noskova a trecut rapid peste frustrarea serioasă, acumulată în finalul manșei doi.

Înaintea setului decisiv, Linda Noskova a luat o pauză de toaletă pe care a folosit-o pentru a-și recalibra emoțiile.

A revenit pe teren mai încrezătoare, arătând liniștea din primul set. S-a desprins, cu break, la 3-0, 4-1 și 5-2, iar, de această dată, Muchova - marcată de eforturile depuse în setul secund - nu a mai putut duce la bun sfârșit o nouă revenire.

Zece câștigătoare diferite, în ultimii zece ani, la Wimbledon

Linda Noskova a devenit astfel cea mai tânără campioană a turneului de la Wimbledon, din 2011 încoace. În urmă cu 15 ani, Petra Kvitova o învingea pe Maria Sharapova, scor 6-3, 6-4, ieșind câștigătoare la Wimbledon la 21 de ani, aceeași vârstă pe care o are astăzi Linda Noskova.

Wimbledon este al treilea trofeu cucerit de Noskova în carieră, după cele ridicate la Monterrey și Bad Homburg.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!