În urmă cu doi ani, bavarezii l-au cumpărat pe Michael Olise de la Crystal Palace, pentru 53 de milioane de euro. De atunci, fotbalistul a bifat peste 100 de apariții la echipa de pe ”Allianz Arena”.

FC Bayern s-a decis în privința lui Michael Olise. Ce se întâmplă cu starul de 150.000.000€

În acest sezon, s-a discutat intens despre o eventuală despărțire între FC Bayern și Michael Olise, doar că bavarezii s-au decis și au stabilit că nu-l vor vinde pe internaționalul francez.

Olise e într-o formă extrem de bună, iar FC Bayern vrea să profite din plin de calitățile atacantului lateral, care a înscris 42 de goluri și a oferit 54 de pase decisive la gruparea bavareză până acum.

”Nu există nicio posibilitate ca Olise să plece în această perioadă de mercato. Clubul i-a spus asta foarte clar jucătorului”, sunt cuvintele jurnalistului Christian Falk, potrivit fichajes.com.

”Poate Bayern va câștiga Champions League sezonul viitoare, iar Olise se va decide atunci că vrea o nouă provocare. NU știi niciodată. Dar, momentan, el rămâne”, a mai spus jurnalistul.

Cifrele lui Michael Olise

  • Bayern Munchen: 107 meciuri jucate, 42 goluri înscrise, 54 pase decisive
  • Crystal Palace: 90 meciuri jucate, 16 goluri înscrise, 25 pase decisive
  • Reading: 73 meciuri jucate, 7 goluri înscrise, 14 pase decisive