"Tenisul a fost dragostea și obsesia mea"

Milos Raonic a anunțat că se retrage din tenisul profesionist, după o carieră de 16 ani. Anunțul vine după o nouă accidentare la umăr, înaintea debutului la ATP Masters 1000 National Bank Open (Montreal). Ultimul său meci a fost la Jocurile Olimpice de la Paris (iulie 2024), când a pierdut în primul tur în fața germanului Dominik Koepfer (7-6, 6-7, 6-7).  

"A sosit momentul, mă retrag din tenis. Acesta este un moment despre care știi că va veni într-o zi, dar cumva nu te simți niciodată pregătit pentru el. Acum sunt la fel de pregătit cum voi fi vreodată. Tenisul a fost dragostea și obsesia mea pentru cea mai mare parte a vieții mele. 

Am fost cea mai norocoasă persoană din lume, pentru că am reușit să-mi îndeplinesc visele. Am putut să fac un sport pe care l-am descoperit la opt ani din pur noroc. Cumva, acesta a devenit întreaga mea obsesie și copilărie, apoi a devenit profesia și viața mea", a transmis acesta în mesajul său de adio. 

Raonic a jucat finala la Wimbledon, în 2016

Milos Raonic (35 de ani / 196 cm) este născut la Podgorica, dar a copilărit în Ontario (Canada). Acesta a debutat în circuitul ATP în 2008, reușind să joace o finală la Wimbledon (2016 / 4-6, 6-7, 6-7 cu Andy Murray), semifinale la Australian Open (2016) și Tour Finals (2016), un sfert de finală la French Open (2014) și să ajungă în turul al patrulea la US Open (2012, 2013, 2014, 2018). 

Cea mai bună clasare a sa a fost locul al treilea mondial (noiembrie 2016) și mai are în palmares 8 turnee importante, respectiv Pacific Coast Championships (2011, 2012, 2013), Chennai Open (2012), Thailand Open (2013), Washington Open (2014), St. Petersburg Open (2015) și Brisbane International (2016). 

A câștigat din tenis 20.764.512 dolari și a fost supranumit "Missile" ("Racheta"), datorită serviciului său extrem de puternic. Este nepotul politicianului Branimir Gvozdenovic, fost prim-ministru al Muntenegrului. 

Foto - Getty Images