Federația Iraniană de Fotbal a confirmat sâmbătă participarea selecționatei masculine la Campionatul Mondial programat între 11 iunie și 19 iulie. Decizia pune capăt speculațiilor apărute pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu și vine după ce Canada a refuzat luna trecută accesul președintelui forului iranian la Congresul FIFA. Pentru a face deplasarea, Teheranul a cerut ca Statele Unite, Mexic și Canada să accepte un set strict de reguli.
„Vom participa cu siguranță la Cupa Mondială din 2026, dar țările gazdă trebuie să țină seama de preocupările noastre”, a transmis federația asiatică pe site-ul oficial.
Reprezentanții forului au subliniat că delegația va juca la turneu fără a face vreun compromis legat de credințele și cultura proprie. Mai mult, aceștia au menționat că „nicio putere externă nu poate priva Iranul de participarea la o competiție pentru care s-a calificat pe merit”, potrivit news.ro.
Cele 10 condiții stabilite de Teheran
Mehdi Taj, președintele federației, a explicat vineri că țara sa a elaborat 10 condiții obligatorii pentru prezența la competiție. Iranienii solicită garanții ferme privind respectul acordat personalului, imnului și drapelului, precum și măsuri de securitate excepționale la hoteluri, în aeroporturi și pe rutele de deplasare spre stadioane.
Deși secretarul de stat american Marco Rubio a avertizat anterior că SUA ar putea interzice accesul persoanelor cu legături în Gardienii Revoluției, iranienii au obținut garanțiile dorite. Președintele fotbalului iranian a solicitat ca toți membrii lotului, „în special cei care și-au efectuat serviciul militar în cadrul Gardienilor Revoluției Islamice (...) trebuie să obțină vize fără nicio problemă”.
Președintele FIFA, Gianni Infantino, a asigurat ulterior că Iranul își va disputa meciurile în Statele Unite, așa cum era programat inițial. Repartizată în grupa G, selecționata asiatică va avea cantonamentul stabilit în Tucson, Arizona, și se va duela pe teren cu Belgia, Egipt și Noua Zeelandă.