Venit de nicăieri! Asa se poate descrie parcursul de până acum al Soranei Cîrstea, la Cincinnati Open 2025, turneu de categoria WTA 1000.

Cu un bilanț negativ în acest an, 11 victorii și 13 înfrângeri, „Sori“ a abordat această competiție de pe locul 138 în lume. Partidele câștigate cu Vekic (55 WTA), Frech (28 WTA) și Yuan (98 WTA), mereu în trei seturi, au făcut însă minuni pentru Cîrstea! Atât pentru încrederea ei, cât și pentru locul pe care îl ocupă în clasamentul live, actualizat în timp real, după cum sport.ro a arătat aici.

Cîrstea – Swiatek, astăzi, după ora 18.00

Astăzi, după ora 18.00, ora României, Sorana va ajunge față în față cu poloneza Iga Swiatek (24 de ani, 3 WTA).

Inclusiv în acest an, unul mai puțin reușit pentru ea la început, Iga are niște cifre fantastice: 45 de victorii și doar 12 înfrângeri! Cu precizarea că, după un start mai puțin reușit de sezon, Iga a cucerit trofeul la Wimbledon 2025. A fost al 6-lea Grand Slam din palmaresul ei de până acum.

Revenind la duelul Cîrstea – Swiatek din optimile Cincinnati Open, cele două sportive vor ajunge față în față pentru a 5-a oară. Bilanțul întâlnirilor precedente? 4-0 pentru Iga, după cum se poate vedea mai jos:

*Madrid 2024 (zgură): 61, 6-1 Swiatek

*Doha 2024 (hard): 6-1, 6-1 Swiatek

*Indian Wells 2023 (hard): 6-2, 6-3 Swiatek

*Australian Open 2022 (hard): 5-7, 6-3, 6-3 Swiatek

Învingătoarea meciului de astăzi va avansa, în sferturi, unde va întâlni câștigătoarea meciului Alexandrova (16 WTA) – Kasatkina (34 WTA). 

Pentru parcursul ei de până acum, la Cincinnati, „Sori“ și-a asigurat un cec, în valoare de 51,936 de euro. Dacă o va învinge pe Swiatek și va merge, în sferturi, românca își va mări bonusul la 97,957 de euro.