Tricolorii au deschis scorul prin Florinel Coman, Țara Galilor a egalat prin David Brooks, iar victoria a fost adusă de reușita lui Adrian Rus, pe final de meci.

După meci, Sorin Cârțu i-a lăudat pe Adrian Rus și David Matei, cei doi fiind implicați direct la golul victoriei.

Adrian Rus și David Matei, lăudați de Sorin Cârțu

Oficialul Craiovei a fost extrem de mulțumit de evoluția celor doi jucători și a scos în evidență forma bună a lui Adrian Rus, care a marcat golul decisiv și a purtat banderola de căpitan în finalul partidei.

„Rus cred că e într-o stare bună, a semnat și contractul de prelungire. E cel mai bun transfer pe care l-am făcut. E clar, e un punct de vedere personal, e pe spiritul nostru, al Craiovei.

Rezultatul e bun, orice rezultat pozitiv dă încredere. Jocul, în mare parte , bun. Parcă au avut mai mult posesia ei. Cred că va lucra mai mult la posesie. Pe viitor, mă gândesc că la meciurile viitoare ne vom impune un stil ofensiv. Mare majoritate din timp, echipa s-a prezentat bine.

Poate la reactivitate să fim mai agresivi. În prima repriză parcă am suferit în ceea ce privește agresivitatea. Hagi și-a atins scopul prin aceste meciuri. a făcut o vizionare. Poate mai sunt și alții care nu au participat, fiind accidentați. A arătat bine.

M-am bucurat pentru Rus. Și noi ne-am mirat în primă fază că nu a fost chemat. A profitat de accidentarea lui Racovițan. Matei e pe o pantă ascendentă, el a dat imboldul la acel meci decisiv cu U Cluj.

Faptul că a fost chemat la națională, pentru el a fost o stare așa... E pe pantă ascendentă, să o țină tot așa. Are și el de câștigat, are toată lumea. Și noi avem mult de câștigat prin prestația lui.

Hagi a vrut să vorbească cu mine când a mai fost la Craiova. Am stat de vorbă vreo oră, mi-a explicat ce vrea, mi-a cerut păreri, cum văd eu jucătorii Universității. Am schimbat așa niște păreri pozitive. Să sperăm că merge din ce în ce mai bine, ăsta e drumul”, a declarat Cârțu la Digi Sport.

România își îndreaptă atenția spre Liga Națiunilor

După remiza cu Georgia și victoria cu Țara Galilor, naționala se va reuni din nou în luna septembrie, când va începe campania din Liga Națiunilor.

România face parte din Grupa 4 a Ligii B, alături de Suedia, Polonia și Bosnia și Herțegovina. Câștigătoarea grupei va promova direct în Liga A, în timp ce locul secund va disputa un baraj de promovare.

Programul României:

  • 25 septembrie: România – Suedia
  • 28 septembrie: România – Bosnia și Herțegovina
  • 2 octombrie: Polonia – România
  • 5 octombrie: România – Suedia
  • 14 noiembrie: România – Polonia
  • 17 noiembrie: Bosnia și Herțegovina – România