Carlos Alcaraz, victorie în fața lui Jannik Sinner: ce s-a întâmplat în duelul din Coreea de Sud

Partida s-a disputat pe suprafaţă dură, la Inspire Arena din Incheon, oferindu-se celor 15.000 de spectatori ocazia să asiste la duel disputat şi pasionant între cei doi mari rivali.

Alcaraz, liderul clasamentului ATP, şi-a păstrat calmul în momentele cheie pentru a-şi reconfirma supermaţia în duelurile cu Sinner, numărul doi mondial, pe care l-a învins de patru ori în şase confruntări, pe parcursul anului trecut.

Cei doi jucători, care domină în prezent tenisul profesionist masculin, au preferat să ia parte la acest meci demonstrativ în loc să participe la o competiţie oficială de pregătire înaintea Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, care va debuta pe 18 ianuarie.

Meciul de la Incheon a fost întrerupt în cel de-al cincilea ghem din setul al doilea, atunci când Alcaraz a intrat într-un schimb de mingi cu un tânăr fan, căruia italianul i-a împrumutat temporar racheta sa.

Sinner s-a aşezat în tribune pe locul tânărului fan şi l-a putut vedea pe înlocuitorul său reuşind o lovitură câştigătoare, care i-a permis să egaleze. Asta nu l-a împiedicat însă pe Alcaraz să-şi adjudece apoi ghemul şi să câştige meciul cu Sinner la tie-break.

Jannik Sinner este campionul en titre de la Australian Open şi Wimbledon, în timp ce Carlos Alcaraz deţine titlurile la Roland Garros şi US Open. Cei doi s-au înfruntat în trei din cele patru finale de Mare Şlem pe parcursul anului trecut.

Agerpres