Sportivii români au cucerit, vineri, două medalii de aur şi două de argint la Campionatele Europene de înot în ape îngheţate de la Molveno (Italia).

România, la înălțime la CE

Vladimir Romaniuc a cucerit aurul la 100 m bras, cu timpul de 1 min 09 sec 98/100, fiind urmat de rusul Aleksei Jarkov (1:10.69) şi de italianul Andrea Zenatti (1:13.44).

Ioana Gâdea a câştigat medalia de aur la 50 m fluture, cronometrată în 30 sec 40/100, iar Maria Moscaliuc a obţinut argintul, în 32 sec 17/100. Podiumul a fost completat de rusoaica Maria Şelaeva (32.64).

O altă medalie de argint a fost câştigată în proba de ştafetă combinată la 50 m mixt de Ioana Gâdea, Alexandru Găman, Adrian Nae şi Maria Moscaliuc, cu timpul de 2 min 03 sec 56/100. Medaliile de aur au revenit unei ştafete alcătuită din sportivi individuali neutri, cu un nou record mondial (2:02.40).

Bilanț impresionant pentru România

Bilanţul României după trei zile de concurs este de 14 medalii, dintre care 6 de aur, 5 de argint şi 3 de bronz.

România participă la competiţie cu un lot format din 12 înotători de elită şi 14 înotători la categoria master.

Agerpres