VIDEO Banii nu aduc fericirea! Marius Copil, dezvăluire devastatoare din perioada în care se afla în top 60 ATP

Tenis

Data publicarii: Vineri 02 Decembrie 2022, 19:41

Data actualizarii: Vineri 02 Decembrie 2022, 19:35

Marius Copil a dezvăluit cum a ajuns să nu mai simtă plăcerea de a juca tenis, în ciuda banilor pe care îi făcea, în perioada în care se afla în top 100 ATP.

TAGS:

#Marius Copil#Marius Copil cariera#Tenis ATP

Din articol

Marius Copil: „Am ieșit de pe teren și am început să plâng foarte tare într-un colț, fără să vreau să plâng.”

Marius Copil (32 de ani, 383 ATP) s-a destăinuit cu privire la anul 2019, care a fost cel mai greu an din cariera sa, din punct de vedere emoțional.

Tenismenul arădean a dezvăluit că a fost, în mai multe rânduri, aproape de a se retrage prematur din tenis, experimentând mari dificultăți în a se motiva să continue.

Marius Copil: „Am ieșit de pe teren și am început să plâng foarte tare într-un colț, fără să vreau să plâng.”

„În 2018 am avut anul cel mai bun, 2019 a fost un an greu pentru mine. Pentru că nu mai aveam motivaţie. Nu ştiu, n-am mai avut plăcerea să joc tenis. Adică să fiu la turnee, să-mi facă plăcere să mă duc la antrenament, să fiu la turneul respectiv, să... nu ştiu, n-am mai simţit plăcerea de a juca.

Uite, eram la Indian Wells, am pierdut cu Albot, în 2019, îmi aduc aminte exact... Intrasem pe teren şi nu mă simţeam în lagul meu deloc.

Am ieşit de pe teren şi am început să plâng într-un colţ, ne-am dus în afara clubului şi am început să plâng foarte tare. Dar fără să vreau să plâng, pur şi simplu... Şi m-a întrebat Andrei Mlendea: ”Ce e, ce e?” Bă, nu mai simt plăcerea de a juca, simt că vreau să nu mai joc. ”Bă, eşti 60 în lume, cum să nu mai vrei să mai joci?” Bă, nu am plăcerea, crede-mă. Ştiu că sunt aici, se fac bani frumoşi, vezi toate oraşele astea, cele mai frumoase din lume şi vin atâţia să te vadă, dar plăcerea mea nu era acolo.

Patrick Mouratoglou l-a ajutat pe Marius Copil, într-unul dintre momentele grele ale carierei

După aceea am plecat la Miami... jucasem cu... nu mai ştiu, spaniol stângaci şi joacă cu Babolat... nu-mi vine acum numele lui. Tot aşa, pierd meciul din nou am izbucnit în lacrimi. Nu-mi mai făcea plăcere deloc. Am terminatul anul, nu mai ştiu, 140-150. Am crezut că poate este problame între mine şi Mlendea. Am zis OK, hai să mă reîntorc la Pavel (n.r. Andrei Pavel), că poate e mai bine sau nu.

Am plecat în America să facem presezonul acolo, am început presezonul, prima zi şi zic: ”Man, eu nu mai vreau să joc”. Şi-mi zice el: ”hai, trage, mergem în Australia, poate o să fie bine”.

Am avut un noroc... mă sună Mouratoglou şi zice: ”uite, suntem şi noi în Florida, nu vrei să fii aici cu noi? Facem un cantonament...” Şi am prins o echipă super acolo. Era cu Serena, cu Coco Gauff, Ionel al nostru şi mai era un băiat... Eubanks, din America. O echipă foarte mare. Foarte mişto cantonamentul, 10 zile, superb.

Şi după aia mergem în Australia şi-mi aduc aminte că am jucat cu Musetti. Am avut 5-2 în decisiv, dublu break şi am pierdut. Şi i-am zis lui Andrei: gata, nu te supăra, nu mai vreau să joc.

A venit pandemia şi s-au oprit toţi. Ne-am întors acasă în martie, am stat acasă câteva luni de zile cu toţii şi n-am atins racheta, nu m-am uitat la rachetă cred că până în august-septembrie. Nici n-am vrut s-o văd.

După aceea am făcut demonstrativul cu Simona, cu Horia şi cu Gabi Ruse la Cluj şi după aia iar n-am mai jucat o perioadă. Şi asta a fost. Eu nu mi-am îngheţat clasamentul, că n-am mai vrut să revin. (Meşter: Deci tu chiar te-ai gândit la retragere?) Da, da, da, am zis că nu... aşa n-are rost să merg la turnee, să fiu turist, nu-mi făcea plăcere... mai ales că nu-mi făcea plăcere.

După aceea mi-a venit un pic plăcere, mai jucând cu Horia şi cu Simona demonstrativul ăla... am zis, mă, poate îi mai dau o şansă. Şi am început şi până prin martie a fost un chin. Mă ducea zilnic şi mă duceam aşa spre Federaţie la antrenament şi mă întrebam: bă, de ce fac chestia asta? Îmi era foarte greu.

După care am reînceput să joc, m-am gândit şi la Cupa Davis. Mă gândeam meciurile, na, sunt superbe când joci România cu orice ţară. Ne uităm şi la Campionatul Mondial acum, altfel se zbat fotbaliştii pe teren faţă de cum joacă la un club. Vorbisem şi cu Horia, şi cu Gabi Trifu: uite, suntem într-un stadiu unde suntem aproape de grupa mondială, am luptat mult... aşa a început proiectul nostru, să încercă să ajungem din nou în grupa mondială. Zic, suntem atât de aproape, nu pot să nu fiu acolo şi să nu trag la căruţa asta.

Am început din nou cu antrenamente şi rezultatele n-aveau cum să vină. Pentru că eu pusesem 10-11 kilograme pe mine, până le-am dat jos, eu n-am vrut să le dau jos instant, am vrut să o iau treptat [...] Şi am reuşit, în 2021 parcă, când am jucat cu Portugalia şi cu... alea au fost cele mai bune săptămâni din an pentru mine, nu ştiu m-am extramotivat, am reuşit cumva să aduc două victorii şi jumătate la fiecare meci. Şi zic, OK, hai că se poate.

Şi anul ăsta... Tot aşa, a fost un an în care am început bine. Chiar am început bine, eram mulţumit. A venit meciul de Cupa Davis în Spania, unde a fost un meci bun. A fost şi ultimul meci al lui Horia, mă bucur că am fost alături şi a fost incredibil. După aceea am mers la Portimao, am câştigat turneul ăla”, a povestit Marius Copil, în cadrul podcastului Orange Sport, ”1 la 1 cu Mircea Meşter”.