LIVE BLOG | Simona Halep, eliminată la WTA Montreal de Danielle Collins, la capătul unui meci nebun: 6-2, 4-6, 4-6

Simona Halep Tenis WTA Tenis ACUM Simona Halep - Danielle Collins, la Montreal! Fostul lider mondial câștigă primul set al confruntării
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 12 August 2021, 02:13
Data actualizarii: Joi 12 August 2021, 08:01

Simona Halep - Danielle Collins, în turul doi al turneului de la Montreal!

Simona Halep - Danielle Collins 6-2, 4-6, 4-6

Simona Halep (locul 13 mondial) a fost învinsă de americanca Danielle Collins (locul 28 WTA), în turul doi al turneul de categorie WTA 1000 de la Montreal, în trei seturi, scor 6-2, 4-6, 4-6.

Pentru Simona Halep a fost primul meci după accidentarea suferită la gambă, pe 12 mai, în timpul turneului de la Roma.

Setul 3 (4-6)
 

Game-ul 10: Collins profită de „cadourile” venite de la Simona Halep și câștigă game-ul, setul și partida.

Game-ul 9: Game la zero adjudecat de Collins! Românca nu reușește să trimită niciun retur în terenul adversarei, iar acum va trebui să servească pentru a rămâne în meci (4-5)

Game-ul 8: Simona nu o lasă pe Collins să se bucure prea mult de avantajul de pe tabelă. Românca își face serviciul la 30 și restabilește egalitatea (4-4).

Game-ul 7: Collins controlează schimburile pe serviciul ei și reușește să câștige punctul care s-o ducă la conducerea meciului (3-4).

Game-ul 6: Pauza i-a prins bine lui Collins. Americanca se impune pe serviciul Simonei Halep și egalează la trei (3-3).

Game-ul 5: Simona Halep trece din nou în fața în setul decisiv, după ce s-a impus în stil de mare campioană, cu lovituri câștigătoare, pe serviciul adversarei (3-2). Collins a cerut intervenția medicilor. Americanca s-a întors de la cabine cu un bandaj pe coapsa stângă.

Game-ul 4: Collins restabilește egalitatea după două erori consecutive comise de Simona Halep (2-2)

Game-ul 3: „Simo” fructifică cea de-a doua șansă de break și trece la conducere în setul decisiv (2-1).

Game-ul 2: Simona revine de la 15-40, apoi urmează câteva minute în care cele două trec pe rând pe lângă câștigarea punctului. În cele din urmă, cea care își adjudecă punctul este „Simo” (1-1).

Game-ul 1: Start bun de set pentru Collins. Simona a avut o minge de break, însă a ratat-o. Americanca a bombardat-o cu lovituri în forță, reușind să-i fure game-ul (0-1).

Setul 2 (4-6)
 

Game-ul 10: Collins face spectacol la retur și se impune pe serviciul Simonei Halep (4-6).

Game-ul 9: Simona amână finalul setului doi. Românca reușește să gâștige game-ul după ce a avut 40-0 și 40-30 (4-5).

Game-ul 8: O dublă greșeală a româncei o aduce pe Collins în poziția de a avea o șansă de break, pe care o ratează. A urmat un nou serviciu al româncei la care americanca a răspuns cu un retur năprasnic, apoi a veni o eroare a Simonei, care i-a adus punctul jucătoarei din SUA (3-5).

Game-ul 7: Simona Halep se impune pe serviciul adversarei și se apropie la un singur punct (3-4)

Game-ul 6: Collins se impune din nou pe serviciul Simonei și se îndepărtează pe tabelă (2-4)

Game-ul 5: Americanca dă dovadă de răbdare și reușește să câștige un game care a durat preț de aproximativ zece minute. Halep a ratat două mingi de break (2-3)

Game-ul 4: Simona Halep face spectacol. Românca revine de la 0-40 și își face serviciul. Cinci puncte consecutive îi aduc lui „Simo” acest game (2-2)

Game-ul 3: Ajutată și de erorile adversarei, Simona Halep face rebreak-ul și se apropie la un punct de Collins (1-2)

Game-ul 2: Colins revine de la 0-30 și se impune pe serviciul Simonei Halep, într-un game în care românca a avut mai multe șanse de a închide punctul (0-2)

Game-ul 1: Collins începe bine setul secund și controlează schimburile pe serviciul său (0-1)

Setul 1 (6-2)

Game-ul 8: Simona servește în forță și se impune în primul set!

Game-ul 7: Collins revine de la 0-30 și face 40-30, însă Simona Halep nu renunță la game și întoarce rezultatul în favoarea sa, în cel mai lung game al setului. „Simo” va servi pentru câștigarea primului set (5-2)

Game-ul 6: Românca trimite primul serviciu în teren și nu-i dă nicio șansă lui Collins (4-2)

Game-ul 5: „Simo” returnează în forță și își procură trei puncte de break, însă Collins reușește să-și recalibreze tirul și să trimită primul serviciu în teren, restabilind egalitatea la 40. Simona returnează perfect și o obligă pe Collins să greșească. „Super-Simo” trece la conducerea jocului (3-2)

Game-ul 4: Simona Halep arată siguranță la serviciu și restabilește rapid egalitatea (2-2)

Game-ul 3: Simona Halep are două mingi de break, însă Collins servește excelent și restabilește egalitatea, apoi reușește să-și facă serviciul (1-2)

Game-ul 2: Collins are minge de break, însă Simona servește bine și restabilește egalitatea. Deși e împinsă de Collins pe fundul terenului, „Simo” reușește să controleze schimburile și să câștige următorul punct, apoi a urmat un serviciu perfect (1-1).

Game-ul 1: Collins începe bine setul și își face serviciul deși Simona a fost la un pas să facă break-ul (0-1).

A început partida!

Simona Halep (locul 13 mondial) se va duela în turul doi al turneului de la Montreal, cu Danielle Collins, locul 28 mondial, care a învins-o pe Jil Teichmann (Elveţia), locul 65 mondial.

Halep, locul 13 mondial şi cap de serie 6, şi Collins s-au mai întâlnit o singură dată, în 2014, în primul tur la US Open, când s-a impus sportiva din Constanţa.

Meciul dintre Halep şi Collins va avea loc loc în noaptea de miercuri spre joi, nu mai devreme de ora 02.00.

Pentru Simona Halep turneul de la Montreal este prima competiţie după accidentarea suferită la gambă. Halep nu a mai jucat din 12 mai, când s-a accidentat la turneul de la Roma.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!