Spaniolii au făcut anunțul în privința lui Andrei Rațiu în ziua duelului cu Ionuț Radu

Spaniolii au făcut anunțul în privința lui Andrei Rațiu în ziua duelului cu Ionuț Radu Stranieri

Andrei Rațiu rămâne incert pentru confruntarea dintre Rayo Vallecano și Celta Vigo, programată astăzi, de la ora 17:15, în etapa a 11-a din La Liga, iar Ivan Balliu pornește cu prima șansă la titularizare.

Fundașul dreapta român s-a confruntat cu probleme musculare după acțiunea echipei naționale și a ratat ultimele patru partide ale grupării din Vallecas, atât în campionat, cât și în Cupa Spaniei. Deși recuperarea sa a decurs bine în ultimele zile, prezența pe teren de la primul fluier rămâne sub semnul întrebării, iar concurentul său pe post, Ivan Balliu, este cotat cu prima șansă să înceapă meciul în flancul drept al apărării.

Cu o zi înaintea partidei, antrenorul Beñat San José a anunțat că prezența lui Rațiu va depinde de ultimul antrenament. În această dimineață, spaniolii de la Elgoldigital au anunțat că situația românului este în continuare una incertă. „Andrei Ratiu a ratat meciurile din campionat și cupă din cauza unor probleme musculare și este incert pentru postul de fundaș dreapta, unde Balliu este în fața lui în ierarhie”, a spus tehnicianul celor de la Rayo Vallecano.

  • Andrei ratiu romania suedia

Ionuț Radu, anunțat titular în poarta grupării din Vigo

De cealaltă parte, Celta Vigo se bazează pe Ionuț Radu, care este anunțat titular între buturile echipei pregătite de Claudio Giráldez. Formația oaspete ocupă locul al nouălea în clasament, cu 12 puncte, și deține cea mai sigură defensivă din campionatul Spaniei, cu doar șapte goluri încasate în zece etape, fiind neînvinsă în ultimele șapte runde din La Liga.

Rayo Vallecano abordează întâlnirea de pe poziția a 16-a, cu 9 puncte acumulate în nouă jocuri, având restant meciul cu Athletic Bilbao din etapa a opta, suspendat după ce suporterii au aruncat cu obiecte din tribune. Echipa lui Beñat San José are o medie de 2,2 goluri primite pe meci, ajunsă la un total de 20 după înfrângerea cu Elche, scor 0-3, dar s-a calificat la mijlocul săptămânii în Cupă, după 3-2 în prelungiri cu Recreativo Huelva.

Pe lângă incertitudinea legată de Andrei Rațiu, gazdele nu se pot baza pe portarul Augusto Batalla, operat după o fractură de tibie, pe fundașul Luiz Felipe, care a suferit o ruptură de ligament încrucișat la genunchiul drept, și nici pe mijlocașul Pathé Ciss, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. De asemenea, gruparea din Vigo are cinci jucători lăsați în afara lotului din motive medicale: Carl Starfelt, Borja Iglesias, Miguel Román, Álvaro Núñez și Jones El-Abdellaoui.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!