Marius Măldărășanu nu o consideră pe Dinamo favorită la câștigarea campionatului, deși trupa pregătită de Nuno Campos ocupă în prezent prima poziție în clasament. Tehnicianul crede că Universitatea Craiova, antrenată de Coelho, este, de fapt, principala candidată la cucerirea trofeului.
Marius Măldărășanu a numit principala favorită la titlu din Superliga: „Are practic două echipe”
Fostul antrenor de la Hermannstadt a analizat lupta pentru trofeul din Superliga și a numit formația cu cele mai mari șanse la câștigarea campionatului în actualul sezon.
Rapid și FCSB, în cursa pentru titlu
„Vorbind strict despre lupta la titlu, eu o văd şi pe Rapid în această ecuaţie, chiar dacă FCSB a câştigat acel derby. De asemenea, FCSB are valoare, are calitate, iar odată cu venirea lui Reghecampf s-a produs şi un şoc la echipă.
El ştie ce are de făcut, iar FCSB va fi întotdeauna o candidată la titlu. Pe undeva, vedem Universitatea Craiova aşa cum era CFR Cluj cu Dan Petrescu. Craiova are practic două echipe, iar dacă ai împărţi lotul în două formaţii, ambele s-ar putea bate pentru un loc în play-off.
Chiar dacă Dinamo este pe primul loc, eu aş spune că Universitatea Craiova este principala favorită la titlu. Este cea mai omogenă echipă şi, probabil, cea mai valoroasă”, a spus Marius Măldărășanu, potrivit Primasport.
Dinamo și Rapid conduc ierarhia în Superliga, cu 30 de puncte fiecare, fiind urmate la un singur punct de lungime de Universitatea Craiova, care are 29 de puncte. Atât liderul, cât și formația din Bănie au însă un meci mai puțin disputat față de giuleșteni, iar duminică sunt programate duelurile Dinamo - UTA și Craiova - FC Botoșani.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News







