Rareș Ilie, peste media echipei! Nota primită de român după primul meci ca titular la Nice în Ligue 1

Rares Ilie Ligue 1 Nice strasbourg Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 14 August 2022, 20:10
Data actualizarii: Duminica 14 August 2022, 20:10

Rareș Ilie a fost titular la Nice în meciul cu Strasbourg, contând pentru etapa a doua din Ligue 1, scor 1-1.

Fotbalistul cumpărat de la Rapid în această vară a fost titularizat la mijlocul terenului, în flancul stâng, și a rămas pe teren până în minutul 76, când Lucien Favre a apelat la a patra schimbare și l-a trimis în teren pe algerianul Youcef Atal.

Rareș Ilie, notat cu 7,1 după Nice - Strasbourg

Rareș Ilie a avut o șansă importantă de a înscrie în minutul 30, când a trimis puțin pe lângă poarta lui Strasbourg.

Ilie a văzut de pe teren ambele goluri. Nice a deschis scorul în minutul 35, după un penalty transformat de atacantul Andy Delort, iar Strasbourg a egalat după 10 minute scurse din repriza secundă, prin francezul Kevin Gameiro.

Pentru cele 76 de minute petrecute în teren, Rareș Ilie a fost notat cu 7,1 de publicația de specialitate Sofa Score, peste media echipei (6,89). Mijlocașul român a avut a cincea cea mai bună notă din tabăra lui Nice, după Andy Delort (7,6), Melvin Bard (7,4), Calvin Stengs (7,3) și Jean-Clair Todibo (7,2).

  • Nice are două puncte în primele două etape din Ligue 1, iar în runda următoare va juca pe terenul lui Clermont.

Rareș Ilie, în Nice - Strasbourg 1-1. 4 din 4 la capitolul driblinguri

  • Minute jucate: 76
  • Atingeri: 42
  • Pase reușite: 22 din 28 (79%)
  • Pase cheie: 2
  • Șuturi pe poartă: 0
  • Șuturi pe lângă poartă: 2
  • Driblinguri: 4 reușite din 4 încercate (100%)
  • Dueluri la sol: 5 câștigate din 8
  • Dueluri aeriene: 1 din 1
  • Mingi pierdute: 10
  • Intercepții: 1
  • Deposedări: 1
  • Driblat: 1
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!