Rangers s-a impus pe terenul lui Dundee! Ianis Hagi, înlocuit în repriza secundă

Ianis Hagi Glasgow Rangers Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 25 Septembrie 2021, 19:36
Data actualizarii: Sambata 25 Septembrie 2021, 19:44

Ianis Hagi a revenit în primul „11” al celor de la Rangers după infectarea cu coronavirus de la națională.

Nu a fost, însă, primul meci al lui Hagi după ieșirea din carantină, fotbalistul român mai jucase o repriză, în Cupa Ligii din Scoția, în fața celor de la Livingston, atunci când a fost trimis pe teren de Gerrard în minutul 46 al meciului. Românul i-a oferit o pasă de gol lui Kemar Roofe, la două minute de la intrarea pe teren.

În partida disputată în această seară, împotriva celor de la Dundee, românul nu a reușit să iasă în evidență, însă echipa sa s-a impus la limită în etapa a șaptea din Scoția.

Fotbalistul român de 22 de ani a fost schimbat de Gerrard în minutul 73 al meciului, fiind înlocuit de Wright.

Rangers s-a impus, sâmbătă seara, pe terenul celor de la Dundee, cu scorul de 1-0, într-un meci din etapa a șaptea din campionatul Scoției. În urma acestei victorii, Rangers a urcat pe primul loc în clasament.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!