Cosmin Olăroiu (57 de ani) are doar șapte meciuri oficiale, de când a preluat Al-Jazira în iunie, însă poate privi cu optimism spre continuarea drumului, în acest sezon.
Până în momentul de față, echipa sa a ajuns la un bilanț dătător de speranță: 4 victorii și 2 remize, în 7 partide. Practic, după singura înfrângere din această campanie, 1-4 cu Al-Ittihad Jeddah (Arabia Saudită) în play-off-ul Champions League Elite, Oli a fost pe un trend ascendent. Dovadă și faptul că gruparea din Abu-Dhabi s-a dus pe locul 1, în campionatul din Emirate, după cinci etape.
Pe plan continental, Al-Jazira a ajuns în a doua competiție asiatică, după eșecul din luna august. Partea bună e că, în Champions League Two, formația din Emirate e printre favoritele la trofeu. Mai ales că antrenorul ei are experiența unui triumf aici, în 2025. Atunci, Oli a câștigat Champions League Two cu Sharjah, un alt club din Emirate.
Al-Jazira – Arkadag, live, de la ora 19:00, pe VOYO Sport 1
În actuala ediție din Champions League Two, Al-Jazira a fost plasată în grupa B, alături de Gol Gohar Sirjan (Iran), Arkadag (Turkmenistan) și Al-Muharraq (Bahrain).
În prima etapă, la Hisar (Tadjikistan), echipa lui Olăroiu a fost ținută în șah de Gol Gohar, formație rămasă fără avantajul terenului propriu din cauza războiului SUA – Iran. Atunci, a fost un 0-0 mincinos, totuși, în condițiile în care Al-Jazira a dominat meciul, cap-coadă. Dovadă și raportul șuturilor: 20-1 pentru gruparea din Emirate!
După un egal amar, astăzi, Al-Jazira e „condamnată“ să câștige. Mai ales că meciul cu Arkadag îl va juca pe teren propriu, la Abu-Dhabi. De aici, și discursul lui Oli, în conferința de dinaintea partidei care va fi live, de la ora 19:00, pe VOYO Sport 1.
„Suntem în fața unui meci foarte important. Mai ales că jucăm acasă. Vom face tot posibilul să luăm punctele, ca să ne ușurăm misiunea, în vederea calificării în optimi“, a spus tehnicianul român.
Champions League Two, o competiție de 2,5 milioane de dolari
În a doua întrecere asiatică intercluburi, echipele sunt împărțite în opt grupe de patru, în funcție de zona geografică: vest și est. La finalul celor șase etape, primele două clasate vor avansa, în optimi. Până în acest moment, fiecare formație ajunsă în grupe a încasat suma de 300,000 de dolari din partea Confederației Asiatice de Fotbal (AFC). Premiul cel mare, pentru câștigarea trofeului, e de 2,5 milioane de dolari. Finalista se va alege cu 1 milion.