Echipa lui Andrei Rațiu a învins-o cu 3-0 pe Celta Vigo, formația la care evoluează Ionuț Radu, pe Estadio de Vallecas.

Gazdele au început mai bine partida, însă portarul naționalei României a avut două intervenții importante în fața lui Sergio Camello. Celta a răspuns prin Ferran Jutgla și Hugo Gonzalez, dar Rayo a deschis scorul înainte de pauză.

Jorge de Frutos a fost cel care l-a învins pe Radu cu un șut din prima, după o pasă primită de la Camello. La cinci minute de la reluare, De Frutos a fost din nou aproape de gol, dar portarul român a respins șutul său.

Rayo a majorat avantajul după o fază spectaculoasă creată de Andrei Rațiu. Fundașul român a ridicat mingea peste cap pe marginea careului, a depășit doi adversari și i-a oferit pasa decisivă lui De Frutos, care a reușit „dubla”. Unai Lopez a stabilit scorul final cu un șut plasat de la marginea careului.

Ionuț Radu, nota 6,5

La finalul partidei, Ionuț Radu a primit nota 6,5 din partea celor de la Flashscore, peste media echipei sale, de 6,3. Portarul român a avut șase intervenții, a încasat trei goluri și a înregistrat un indice de -0,71 la capitolul goluri prevenite.

Radu a mai avut o intervenție aeriană reușită dintr-o încercare și a completat 26 dintre cele 37 de pase încercate. La capitolul pase lungi, a avut patru reușite din 15.

De cealaltă parte, Andrei Rațiu a primit nota 7,9, a doua cea mai mare din echipa lui Rayo Vallecano. Singurul jucător evaluat mai bine a fost Jorge de Frutos, autorul celor două goluri.