Ionuț Radu (28 de ani) s-a declarat foarte fericit cu privire la prima parte a sezonului, în care a devenit titular incontestabil la Celta Vigo, ocupanta locului 7 în La Liga, și s-a întors la echipa națională în calitate de portar numărul 1. 

Momentul fericirii pentru Ionuț Radu la Celta Vigo

Radu a explicat, într-un interviu acordat pentru Marca, faptul că anii în care a fost împrumutat de la Inter Milano i-au îngreunat parcursul din carieră. 

„Sunt foarte fericit și foarte mândru, dar și de echipă, deoarece avem un sezon foarte bun. Trebuie să ne îmbunătățim și să ne străduim să facem mai mult.

Când mi s-a spus că Celta Vigo era interesată de mine, i-am spus imediat impresarului meu că era echipa la care voiam să mă alătur. Sunt aici și sunt foarte fericit.

Nimic în viață nu este vreodată sigur, așa că trebuie să muncești pentru ceea ce îți dorești. Am venit aici umil, gata să muncesc din greu, știind că este o echipă de top și că trebuie să te străduiești să-ți câștigi locul. Avem trei portari buni, cu o concurență sănătoasă, iar antrenorul ia decizia.

Radu, mândru că a revenit la echipa națională

Am fost la Inter, dar am petrecut mulți ani împrumutat la alte cluburi, iar asta m-a cam ținut în urmă. Întotdeauna e mai greu pentru un jucător împrumutat să-și găsească locul, așa că acum sunt fericit pentru că am găsit consecvență.

Pentru un portar consecvența este foarte importantă. Pentru mine nu e bine să ai două meciuri bune și apoi trei proaste. Consecvența este ceea ce prefer și ceea ce îmi doresc, nu doar pentru un portar, ci pentru orice jucător. Consecvența este cel mai important lucru în fotbal acum.

(n.r.- dacă este mândru că a revenit la echipa națională) Desigur. Sunt foarte mândru; munca asiduă dă întotdeauna roade. Trebuie să ai răbdare. Vin după perioadă dificilă din trecutul meu, dar sunt fericit pentru că acum totul merge bine”, a declarat Ionuț Radu pentru Marca

Sezonul renașterii pentru Radu

Ionuț Radu a ajuns la al treilea meci consecutiv în La Liga fără gol primit, în confruntarea Real Oviedo - Celta Vigo 0-0, contând pentru etapa a 17-a din campionatul Spaniei.

Radu reușise să mențină poarta echipei sale intactă și în victoriile cu 2-0 contra formațiilor Athletic Bilbao (acasă) și Real Madrid (deplasare). 

Portarul naționalei se mai poate lăuda cu această performanță și în runda a 13-a din campionatul Spaniei, în Alaves - Celta Vigo 0-1. 

Împotriva formației Real Oviedo, Ionuț Radu a răspuns pozitiv la toate cele trei șuturi trimise pe spațiul porții sale. Prin urmare, portarul Sofascore i-a acordat nota 7,1, printre cele mai bune de la Celta Vigo.  

  • 21 de meciuri a strâns Ionuț Radu pentru Celta Vigo în sezonul actual din La Liga și Europa League. 
  • 5.000.000 de euro este cota sa de piață, conform Transfermarkt.