Ianis Hagi (27 de ani) a avut o evoluție ștearsă în partida Kayserispor - Alanyaspor 0-0 de sâmbătă, duel contând pentru etapa a 16-a din campionatul Turciei.

Ianis Hagi, înlocuit în a doua repriză din Kayserispor - Alanyaspor 0-0  

Internaționalul român a fost înlocuit în minutul 71, fără să aibă o realizare notabilă. Portalul Sofascore i-a acordat nota 6,6, printre cele mai slabe de pe teren.

Hagi junior a fost utilizat pe postul de mijlocaș ofensiv dreapta în sistemul 3-4-2-1. El a avut o ocazie de gol din interiorul careului, însă șutul său s-a dus pe lângă poartă. 

Procentajul paselor precise ale lui Ianis Hagi a fost de 80% (16 din 20). Fotbalistul naționalei a atins mingea de 40 de ori și a pierdut posesia balonului în 14 rânduri. 

Ianis Hagi, la al patrulea meci la rând fără contribuție decisivă

Ianis Hagi a ajuns la a patra partidă consecutivă fără gol marcat sau ultimă pasă în campionatul Turciei. În total, la Alanyaspor, are două goluri și o pasă decisivă în 12 apariții din Superlig, în sezonul curent. 

Alanyaspor ocupă locul 9 în Superliga turcă, având 18 puncte în 16 etape. Echipa la care joacă Ianis Hagi a ajuns la al treilea egal consecutiv.