VIDEO Ianis Hagi, dezvăluiri despre perioada de recuperare. Cum a trăit primele săptămâni după operația care i-a încheiat sezonul

Ianis Hagi accidentare ianis hagi Glasgow Rangers Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 26 Mai 2022, 20:20
Data actualizarii: Joi 26 Mai 2022, 20:42

Anul 2022 nu a început bine pentru Ianis Hagi (23 ani).

În ianuarie, internaționalul român s-a accidentat și a trebuit să fie operat de urgență la genunchi. Atunci, cei din staff-ul lui Rangers au anunțat că românul va rata tot sezonul din cauza problemelor medicale și că Giovanni van Bronckhorst (47 ani) se va putea baza pe el abia din vară. 

Se pare că perioada de recuperare merge foarte bine pentru internaționalul român, care vrea să revină cât mai repede pe gazon.

Pe parcursul perioadei în care a lipsit, Ianis Hagi a realizat un documentar cu etapele pe care le-a parcurs, începând de la operație până la pregătirea fizică pe care a făcut-o apoi.

Dacă în primul episod, internaționalul român a povestit în lacrimi despre accidentare, în cea de-a doua parte, Ianis Hagi a prezentat câteva secvențe din săptămânile pe care le-a petrecut la Amsterdam, unde a realizat o parte a recuperării. 

"Prima zi din săptămâna este mereu cea mai plăcută, pentru că faci mai multe exerciții, ridici greutăți mai mari și vezi progresul. Cel mai mult îmi place când lucrez cu Jared, preparatorul fizic. Acum am 4-5 ore de muncă, apoi merg înapoi acasă și mă relaxez", a povestit acesta. 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Ianis Hagi (@ianishagi)

Ce a declarat Gică Hagi despre revenirea fiului său

"E bine, e în procesul de recuperare, încă e la jumătate. Arată bine, toată lumea e mulțumită. E pe drumul bun și sperăm să revină cât mai devreme și cât mai bine.

Nu uitați că a fost cel mai bun tânăr de la ei, număr 10. Nu trebuie să numărăm zilele, cum i-am zis și lui, trebuie doar să revină mai bine și mai puternic. A luat-o de la zero, a avut o accidentare foarte grea. Lucrează foarte mult", a spus Hagi.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!