În contextul în care se vorbea despre o posibilă revenire a sa la FCSB, după ce nu a fost inclus în lotul lui Al-Gharafa pentru primul meci al sezonului, vizita lui Coman la Becali părea să aibă legătură cu o eventuală revenire în Superliga. Surpriză, însă! Fotbalistul de bandă nu a venit să negocieze un salariu, ci să ceară sfaturi despre cum să-și investească milioanele câștigate din fotbal.
Gigi Becali, însă, a respins complet ideea ca jucătorul să intre în lumea afacerilor în acest moment al carierei sale și l-a sfătuit să se concentreze exclusiv pe fotbal și să-și încheie contractul din Qatar.
"Coman a venit la mine acasă. Are niște bani, câteva milioane, și vrea să-i investească. I-am zis să-și vadă de treaba lui, să ia banii de acolo și să lase investițiile. I-am zis să joace fotbal cât mai poate", a povestit Becali la Primasport.
Avertisment pentru Coman
Pentru a-și întări argumentul, finanțatorul de la FCSB l-a folosit drept contraexemplu pe Florin Tănase, un alt jucător important din istoria recentă a clubului.
"D-aia Tănase nu mai joacă... pentru că s-a făcut antreprenor de blocuri. I-am zis lui Coman să tragă tare și să stea acolo, să le ia toți banii. «Ia toate cele 4 milioane de acolo și ești om făcut pe viață». Are încă 3 milioane, mai ia 4 și face 7. El nu e d-ăla cu mașini, fițe și figuri", a continuat Becali.
O revenire a lui Florinel Coman la FCSB va putea fi luată în calcul abia peste doi ani, după ce își va fi asigurat complet viitorul financiar, după cum o spune chiar patronul campioanei.
"Când a plecat, l-am întrebat dacă a înțeles. A zis că va trage din dinți. Bine, tată! Eu te iau, îți dau 600-700 de mii. Îți dau ei 1,3-1,4 milioane. Dar eu nu dau! Și atunci să-și vadă de treaba lui, să mai stea acolo doi ani și după să vină la mine încă doi ani", a încheiat Gigi Becali.