Claudiu Bălan a înscris din nou în campionatul Greciei! La câte goluri a ajuns atacantul român

Claudiu Balan Adrian Petre Campionatul Greciei Levadiakos Pas Giannina Stranieri
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 08 Ianuarie 2023, 08:37
Data actualizarii: Duminica 08 Ianuarie 2023, 08:39

PAS Giannina s-a impus cu 3-1 în deplasare în fața lui Levadiakos, meci în care Claudiu Bălan a deschis scorul.

Atacantul român Claudiu Bălan a marcat un gol pentru PAS Giannina, care a învins-o pe Levadiakos cu scorul de 3-1, sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a 17-a a campionatului de fotbal al Belgiei.

Bălan a fost cel care a deschis scorul în finalul primei reprize (45+1), după care oaspeţii au mai înscris prin Rodrigo Erramuspe (65) şi Georgios Pamlidis (69).

12 meciuri și 5 goluri în prima ligă a Greciei pentru Claudiu Bălan

Claudiu Bălan, care a fost 86 de minute pe teren, a ajuns la 5 goluri marcate în 12 partide pentru Giannina.

Pentru Levadiakos, la care atacantul român Adrian Petre nu a făcut parte din lot, a înscris Stavros Panagiotou (88).

În alt meci, PAOK Salonic, echipă antrenată de Răzvan Lucescu, a dispus de Lamia cu 3-0, în deplasare.

Clasamentul din Grecia

1. Panathinaikos 42 puncte (16 jocuri)

2. AEK Atena 35 (16)

3. PAOK 35 (17)

4. Olympiakos Pireu 32 (16)

5. Volos NFC 26 (16)

..................................

10. PAS Giannina 17 (17)

11. OFI Creta 12 (16)

12. Levadiakos 11 (17)

... (Agerpres)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!