Campionul olimpic, multiplu campion european și mondial, a avut un discurs la superlativ la adresa antrenorului campion în Serie A din stagiunea precedentă. 

David Popovici, discurs la superlativ la adresa lui Cristi Chivu

„Am mers în Milano pentru un eveniment cu sponsorul meu tehnic Arena, unde am făcut o chestie pentru prima oară. Cumva am ținut un swim clinic împreună cu alți mari înotători. Și am învățat niște copii și oameni de vârsta mea, chiar mai mari. Le-am oferit din experiența noastră. Au fost foarte ascultători și au înțeles tot. E una dintre acțiunile pe care le fac alături de sponsorii mei.

(n.r.- despre întâlnirea cu Cristi Chivu). A fost o întâlnire foarte frumoasă. Este un om pe care toată echipa mea îl apreciază foarte tare. A fost o întâlnire foarte simplă, foarte umană. O spun în cel mai bun mod cu putință. Am avut foarte multe de împărtășit, de discutat. Cred că ne-am lungit cu vorba. Ne-au făcut turul vestiarului. A fost o discuție foarte utilă de la om la om. 

Spre rușinea mea, a fost pentru prima oară când am fost la un meci de fotbal. Fiind pentru prima oară pe San Siro, despre care auzisem. Fiind și prezent pentru o victorie foarte, foarte tare. Nu știu dacă se mai ridica ceva la așteptările acelea, dar voi căuta. 

Bineînțeles că am făcut galerie. Am avut locurile destul de aproape de locurile unde îl puteam vedea pe domnul Chivu și m-am simțit foarte mândru să știu că cineva din aceeași țară reușește să antreneze și să coordoneze o echipă atât de puternică. E un maestru în ceea ce face, un strateg excelent și o persoană pe care întreaga mea echipă o admiră. 

Popovici, despre Chivu: „Mi-a spus ceva ce am înțeles foarte ușor”

Cred că cel mai mult m-a impresionat implicarea fanilor. Am fost prima oară la un meci de fotbal și cred că am reușit să înțeleg mai bine munca din spate și am fost fascinat de cum cei 22 de jucători din teren reușesc să facă față presiunii. A fost un stadion plin, 75.000 de oameni, aproximativ 150.000 de ochi ațintiți asupra ta. Și mi s-a părut fabulos cum reușesc să facă față presiunii ei, antrenorii, și așa mai departe. 

Posibil să mai merg la meciuri. Uitați, o treabă, în care nu știați deja, dar mie mi-a arătat ce fel de om poate să fie Cristi Chivu. În momentul în care i-am zis că toată echipa mea îl apreciază și că un om de bază și-ar fi dorit un autograf, dar nu am apucat să iau un tricou. Asta era după în vestiar. 'Poate reușim să găsim o foaie, să îi scrii un mesaj, te rog frumos! Ar aprecia maxim'. Nu am găsit, era vestiarul deja gol, toată lumea plecase acasă, rămăsesem doar noi. Și-a dat tricoul jos de pe el, l-a semnat și am zis: 'Bă, dacă nici asta nu spune despre tine ce fel de om ești... da'.

(n.r.- dacă a simțit cât e de iubit Cristi Chivu la Inter) Absolut, de la întregul stadion! Nu e vorba numai despre aplaudat. E vorba despre aprecierea pe care o simți când vorbești cu ei. Era un tip lângă mine, extrem de vocal, cred că trebuia să fie în galeria activă. Noi am fost în zona mai liniștită. La un moment dat a intrat în vorbă cu mine și a început să îmi povestească despre Cristi Chivu. Ce a făcut pentru echipă, cum a resuscitat-o și cât de bun e.

Avem, cred, foarte multe subiecte în comun despre care cred că putem să vorbim. El are dublul vârstei mele, dublul experienței mele. Are și experiența de antrenor. Cred în continuare că am foarte multe de învățat de la el despre performanță. Ok, amândoi am ajuns în top, numai că el a demonstrat de-a lungul anilor că poate să fie și consecvent, că poate să rămână acolo și asta e o provocare cu atât mai grea. Și eu am demonstrat asta, dar el având o carieră mult mai lungă, clar am multe de învățat de la el. 

Cred că e extraordinar de greu ca un antrenor care se ocupă de o echipă atât de puternică, în formă de multe ori, cred că e foarte dificil pentru o persoană să gestioneze orgoliile unor sportivi tineri, într-un sport atât de popular, într-un sport atât de comercial unde se învârt atâtea sume. Și faptul că el poate să le câștige respectul și nu numai, să îi învețe și să îi coordoneze, mi se pare fascinant. Și am vrut să înțeleg cum simt ei și cum simte el, personal, această presiune de a fi în mijlocul San Siro și să știi că toată lumea se uită la meciul coordonat de tine, creat aproape. 

Mi-a spus ceva ce am înțeles foarte ușor. O dată ce intri pe teren, ești îngrijorat poate două, trei minute. Sunt ei atât de bine pregătiți încât după două, trei minute intră într-un ritm...se închid, e strict mingea și terenul este al lor”, a povestit David Popovici, la revenirea în România. 

David Popovici (22 de ani) a asistat la meciul dintre Inter și Como, câștigat de echipa lui Cristi Chivu, scor 2-0, în Serie A.

Inter a rezolvat rapid partida cu Como. Revelația din Serie A s-a văzut învinsă după golurile lui Esposito și Thuram din primele 20 de minute, iar "nerazzurrii" s-au apropiat la doar un punct de liderul Lazio.

David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano

Din tribună, Inter a fost susținută de David Popovici. Înotătorul român și-a făcut apariția pe Stadio Giuseppe Meazza, iar la final a avut ocazia să se întâlnească cu Cristi Chivu.

Popovici i-a oferit lui Chivu un tablou cu mesajul „Mulțumesc pentru prietenie!”, în timp ce antrenorul i-a dăruit un tricou personalizat al lui Inter pe care a scris: „Ești o inspirație și un motiv de mândrie! Pentru David, cu multă prietenie!”