Alături de tehnicianul cipriot, de la FCSB a plecat și Mihai Pintilii. 

Elias Charalambous, propus la naționala Cehiei

Cei doi și-au găsit între timp un alt angajament. Elias Charalambous o va prelua din această vară pe Levadiakos, iar Mihai Pintilii i se a alătura în staff-ul tehnic. 

Cu toate acestea, numele fostului antrenor principal de la FCSB a apărut pe o listă cu antrenori propuși pentru a prelua o echipă națională care a participat în această vară la Campionatul Mondial.

Cehia a încheiat pe locul în Grupa A, cu un singur punct acumulat din remiza cu Africa de Sud, scor 1-1. În rest, cehii au pierdut în fața Coreei de Sud, scor 1-2, și în fața Mexicului, scor 0-3.

După ce Cehia a fost eliminată de la Mondial în faza grupelor, selecționerul Miroslav Koubek a demisionat. Tehnicianul de 74 de ani a explicat într-un comunicat oficial faptul că a luat decizia de a pleca din cauza unei campanii mediatice pornite împotriva sa. 

”O campanie mediatică bazată pe o serie de jumătăţi de adevăruri şi invenţii la adresa mea a contribuit, de asemenea, la decizia mea. În această atmosferă, activitatea mea la naţionala cehă nu ar mai avea sens”, a spus Koubek.

Deși Elias Charalambous a semnat cu Levadiakos, jurnaliștii de la Idnes.cz au scris că fostul antrenor de la FCSB este unul dintre tehnicienii care ar trebui luați în considerare de federație pentru preluarea băncii naționalei Cehiei.

L-am menționat deja pe favoritul Kozlov. Totuși, și alte nume sunt surprinzătoare. De exemplu, Elias Charalambous, antrenorul cipriot care a plecat de la FCSB în luna martie, după trei ani, și care este așteptat să preia din vară conducerea formației grecești Levadiakos. 

De asemenea, Radoslav Kovac, care a ajuns la Liberec, și Martin Svedik, actualul antrenor al echipei Zbrojovka Brno, sunt cotați destul de bine în viziunea caselor de pariuri”, a scris Idnes.cz.