Tehnicianul român, aflat la al doilea mandat pe banca lui East Riffa, și-a prelungit contractul cu încă doi ani și va avea ca obiectiv revenirea rapidă în prima ligă.
Motroc a revenit la East Riffa în februarie, în plin sezon, într-un moment extrem de complicat. Echipa avea doar două puncte și părea condamnată.
Florin Motroc: „Mi-au prelungit contractul pe 2 ani”
Sub comanda românului, formația a reușit un retur solid, cu 20 de puncte acumulate, însă diferența față de adversare s-a dovedit prea mare pentru a fi recuperată.
Chiar și așa, conducerea clubului a apreciat munca depusă de român și a decis să continue proiectul cu antrenorul „tricolor”. Motroc a dezvăluit că a avut oferte din Kuweit și Arabia Saudită, dar a decis să rămână.
„M-au adus să fac o minune. Am îmbunătățit jocul, am promovat mulți tineri și, deși am retrogradat, oamenii au văzut eforturile. Mi-au prelungit contractul pe doi ani, ceea ce spune totul despre încrederea pe care o au în mine. Voi face tot ce pot să readuc echipa în prima ligă”, a declarat Florin Motroc la Sport Total FM.
Pentru antrenorul român, aceasta este prima retrogradare din carieră. În cariera sa de tehnician, Motroc a câștigat trofee în Bahrain, Iordania, Kuweit și Oman și care cunoaște foarte bine fotbalul din zonă.