Situația se înrăutățește pentru Devis Mangia! Încă un jucător acuză că a fost hărțuit sexual: „Există înregistrări!”

Devis Mangia hartuire sexuala Malta Universitatea Craiova Stiri Devis Mangia
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 29 Septembrie 2022, 19:20
Data actualizarii: Joi 29 Septembrie 2022, 19:20

Un alt fotbalist în acuză pe Devis Mangia de hărțuire sexuală. Spre deosebire de primul, acesta susține că are și înregistrări care atestă fapta. 

Devis Mangia (48 ani) a fost suspendat din funcția de selecționer al Maltei, după ce un juctăor, sub protecția anonimatului, a reclamat că a fost hărțuit sexual. 

„Devis Mangia a fost eliberat temporar din funcția de selecționer ca urmare a unei plângeri pentru o presupusă abatere de la politicile Federației”, este comunicatul oficail emis de Federația Malteză de Fotbal. 

Încă un jucător susține că a fost hărțuit sexual de Devis Mangia

Între timp, fostul antrenor al Universității Craiova mai are de gestionat o problemă. După cele anunțate de Federația de Fotbal din Malta, un alt jucător a depus o plângere la poliție împotriva tehnicianului, pe aceeași speță. Față de primul acuzator, acesta susține că are și înregistrări care atestă hărțuirea sexuală, potrivit jurnalistului Christian Micallef.

„Cazul pare să se fi întâmplat în urmă cu mai bine de un an și se presupune că există înregistrări care dovedesc cele întâmplate”, a transmis jurnalistul Christian Micallef, conform NetNews.

Devis Mangia neagă acuzațiile de hărțuire sexuală 

„În legătură cu știrea apărută în presa din Malta, este de datoria mea să specific faptul că nu am avut niciodată, nici acum, nici în trecut, o conduită care să afecteze integritatea personală sau sexuală a unei persoane, cu atât mai puțin a unui jucător sau membru al Federației.

Acestea sunt știri false și nefondate, care îmi afectează grav demnitatea și reputația profesională.

În ciuda celor scrise, decizia Federației nu a fost luată din cauza comportamentului de care am fost acuzat. Dacă vor mai fi publicate informații de acest tip, îmi rezerv dreptul să mă adresez instanțelor pentru defăimare. 

Orice viitoare comunicare va fi făcută după un acord cu Federația din Malta, respectând contractul existent”, se arată în comunicatul transmis de tehnician.

VIDEO Dumitru Dragomir face haz de necaz! Îl propune pe Devis Mangia la naționala României 


Dumitru Dragomir face haz de necaz. Pe cine propune selecționer la naționala României pe www.sport.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!