Philadelphia Eagles - Kansas City Chiefs (40-22) a oferit un show total, cu ocazia Super Bowl 2025. În România, evenimentul a fost transmis, în direct, pe VOYO.
În America, Super Bowl e considerat evenimentul sportiv de început de an. Și în jurul său se fac bani. Foarte mulți bani! E suficient să pomenim sumele cheltuite de publicitari, cu acest prilej, ca să ne facem o idee despre dimensiunea financiară a show-ului.
Potrivit CBS News, în acest an, o reclamă de doar 30 de secunde, difuzată în timpul meciului Philadelphia Eagles - Kansas City Chiefs a costat... 8 milioane de dolari! Vorbim despre o sumă cu un milion de dolari mai mare, comparativ cu Super Bowl 2024.
Potrivit estimărilor făcute de Peter Bray, care lucrează în domeniu publicitar, în acest an, au fost, în total, 51 de minute dedicate reclamelor în timpul finalei Super Bowl. Ceea ce înseamnă că s-au făcut câteva sute de milioane de dolari din difuzarea acestor reclame!
„Cred că, în doar câțiva ani, se va atinge pragul de un miliard de dolari din publicitate, la Super Bowl. Vorbim despre o chestie care nu s-a întâmplat niciodată, în toată istoria omenirii, în timpul unui eveniment sportiv“, a declarat Peter Bray.