*Toate interviurile lui Mircea Lucescu – Sau, mai bine zis, toate plecările dumnealui din timpul interviurilor. Nu degeaba se spune că omul învață, cât trăiește. La 80 de ani, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului e o dovadă vie, în acest sens.
Domnul Lucescu încă n-a realizat, nici până în această etapă avansată a carierei sale fabuloase, un lucru elementar: când stai în fața microfonului și dai declarații după un meci, nu vorbești cu reporterul / reporterii din față. Vorbești cu milioane de oameni care suferă pentru echipa pe care o antrenezi! Iar ca selecționer, responsabilitatea ta, obligația pe care o ai, de a da explicații, de a răspunde la orice întrebare, e și mai mare! Pentru că vorbești pentru o țară întreagă.
Interviurile pe care domnul Lucescu le tratează cu atitudinea unui om deranjat la stomac, cu scârbă maximă, cu o lipsă crasă de respect pentru reporterii care stau în fața dumnealui și pentru milioanele de oameni care se uită la televizor, sunt incluse în fișa postului de selecționer. Vin „la pachet“ cu salariul ăla „gras“. La care nu vor ajunge 99% din români într-o viață întreagă!
E regretabil că nimeni de la federație nu l-a „urecheat“ pe domnul Lucescu pentru comportamentul său deplorabil la interviurile / conferințele pe care le-a susținut, în 2025.
Și e o pată neagră pe „obrazul“ presei românești că a tolerat acest comportament jalnic al selecționerului. Într-o altă țară, în care exista solidaritate de breaslă, domnul Mircea Lucescu ar fi fost lăsat singur la conferință, în semn de protest față de atitudinea pe care o afișează în relația cu mass-media. Exact cum a pățit Marius Șumudică, în Turcia, când comportamentul său de ghiolban a fost taxat de jurnaliștii locali. Care l-au așteptat în sala de conferință, iar după apariția „circarului“ s-au ridicat și au plecat.
*Tupeul fantastic al lui Gino Iorgulescu – Inexistentul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal – vorba cuiva: dacă îi spui să scrie pe o hârtie numele celor 16 cluburi din Superliga noastră, ar avea grave probleme! – a „reușit“ eliminarea numărului de mandate pentru șefia LPF.
Acum 36 de ani, fix în zilele aceastea, niște oameni și-au dat viața, în această țară, tocmai pentru ca România să nu mai aibă „cel mai iubit fiu al poporului“, un președinte ales și reales pe viață. Au scăpat de dracu', au dat de tac-su!
Ca iranian venit aici, în 1992, mi-e milă de acest fotbal care a fost „sechestrat“ de niște nesimțiți. De niște oameni cărora puterea le-a luat mințile, i-a lăsat fără simțul măsurii. Să-ți propui să rămâi într-o funcție „pe viață“ evidențiază singurul capitol la care domnul Gino Iorgulescu excelează astăzi: tupeul fantastic!
*Rușinea trăită de Nicolae Soare într-o zi istorică pentru sportul românesc – 12 octombrie. Duminică, interval orar 7-13. În cele mai multe orașe din Occident, într-o asemenea zi, riscurile sunt mai mari să fii călcat de o bicicletă decât de o mașină. Pentru că foarte mulți oameni au educația necesară, de a-și lăsa mașinile personale acasă, în weekend. La noi însă, închiderea traficului, preț de câteva ore, într-o asemenea zi, e o dramă națională.
Anul acesta, pe 12 octombrie, alergătorul Nicolae Soare a doborât recordul României, în proba de maraton, după 47 de ani! Sportivul de 34 de ani a parcurs distanța de 42,195 de kilometri în 2 ore, 11 minute și 58 de secunde.
Ce a auzit Nicolae Soare, în loc de încurajări, pe parcursul traseului? A povestit el, la Eurosport, în timp ce comenta fabulosul maraton de la New York, unde două milioane de oameni vin pe străzi, ca să încurajeze: „La București, în timp ce alergam, îi auzeam pe unii cum înjură că s-a închis traficul pentru cursă“.
Cam aici suntem. Emoționant!
