În mod normal, cam așa ar suna debutul unui portret luminos. O fotografie a reușitei și a unei vieți așezate ce servește drept model. În cazul lui Diogo Jota, a devenit, retrospectiv, o întrebare fără răspuns.
La doar câteva zile după ce își legase destinul de femeia alături de care își construise familia, totul s-a oprit într-o fracțiune de secundă. Atât pentru el, cât și pentru fratele său, Andre Silva. Un accident rutier care a lăsat în urmă doar un morman de fiare. Fără avertisment, fără logică și fără șansa unui rămas bun.
Viața unui sportiv aflat la apogeul carierei și al fericirii personale s-a frânt. E inevitabilă întrebarea "de ce?", deși nimeni nu are, cu adevărat, un răspuns.
În sport ne-am obișnuit cu ideea de ascensiune și de cădere, iar de imprevizibil suntem adesea atrași. Aici nu a existat vreun meci, nu a existat miză, nu a existat dramă sportivă. A fost pur și simplu realitatea crudă că nimic - dar absolut nimic - nu te protejează de imprevizibil. Nici gloria, nici faima, nici momentul perfect al vieții.
Pentru publicul larg, Diogo Jota va rămâne un fotbalist admirabil. "O bucurie pe teren și în afara lui" - cum îl descria Jurgen Klopp - sau "esența a ceea ce trebuie să fie un fotbalist al lui Liverpool" - după cum spunea Arne Slot. Pentru cei de acasă, însă, el era altceva. Era soțul abia căsătorit, era tatăl care își ținea copiii în brațe fără să știe că va fi pentru ultima dată. Centrul și modelul unei lumi mici, dar esențiale, care s-a prăbușit fără explicații.
Trei copii vor crește cu un gol imposibil de umplut și cu o mulțime de întrebări la orizont, iar o soție va trebui să învețe să trăiască nu doar cu pierderea, ci și cu ruptura dintre ce urma să fie și ce nu va mai exista niciodată. Undeva, în afara luminilor, doi părinți din Gondomar au pierdut totul, rămânând fără ambii lor fii.
Moartea lui Diogo Jota nu este numai o știre dureroasă. E una dintre lecțiile acestui an pentru că ne obligă să acceptăm o realitate incomodă: viața nu respectă momentele grandioase, nu așteaptă stabilitatea și nu oferă garanții. Uneori, tot ce pare solid se poate dizolva într-o secundă.
Iar sportul, cu toată puterea lui de a ne face să credem în continuitate, în povești de succes și în eroi, nu poate face nimic altceva decât să ne amintească, din când în când, cât de fragil este totul.
Suna ca un clișeu, s-a zis prima dată acum peste 2000 de ani, dar hai să trăim ziua de azi!
