5 ore și 29 de minute. Cam atât durează o deplasare cu mașina de la București la Iași. Oricât de obositoare ar putea fi, trebuie să fie mai ușor de suportat decât sunt intensitatea și tensiunea unei finale de turneu la Roland Garros.
În 2025, omenirea a avut norocul de a urmări cea mai lungă finală din istoria de peste un secol a competiției de mare șlem de la Paris.
De șapte ori câștigător de turneu major, Mats Wilander a declarat pentru Sport.ro că „tenisul nu a fost jucat niciodată la un nivel mai înalt decât cel văzut în finala Roland Garros de anul acesta.”
Carlos Alcaraz, primul tenismen din istorie care câștigă o finală de turneu de mare șlem după trei mingi de meci avute de adversar
Carlos Alcaraz l-a învins pe Jannik Sinner, scor 4-6, 6-7 (4), 6-4, 7-6 (3), 7-6 (10-2). Dar scorul final nu surprinde aura legendară a victoriei ibericului.
Dincolo de o revenire de la 0-2 la seturi, care se vede rar într-o finală de turneu de mare șlem, Alcaraz a devenit primul tenismen din istorie care salvează trei mingi de meci și, ulterior, câștigă finala.
Gaston Gaudio mai salvase o minge de meci împotriva lui Guillermo Coria, înainte de a ieși campion la Roland Garros, în 2004, iar Novak Djokovic reușise să îi anuleze chiar lui Roger Federer două oportunități de a închide finala Wimbledon 2019.
Dar nimeni nu salvase, până în 2025, trei mingi de meci într-o finală de turneu de mare șlem.
Până în acest an, nu știam că tenismenul poate să privească în abis, dar să își continue drumul fără să se împiedice.
La un an de la Olimpiadă, în apropierea Arenei Philippe-Chatrier s-a mai sărit câte o respirație, la scorul de 6-4, 7-6, 4-6, 5-3, 40-0 pentru Sinner.
Trei mingi la rând, publicul neutru a devenit inamicul lui Sinner. Își dorea mai mult de la finală. Și visul i s-a îndeplinit.
Firul de ață văzut doar de Alcaraz ca o frânghie
După 3 ore și 44 de minute de joc, Alcaraz a reușit să se agațe de un fir de ață.
Pierduse 16 din ultimele 17 schimburi de mingi, când a fost pus în situația de a anula trei mingi de meci. Nici asta nu l-a doborât.
A lăsat sentimentul momentului deoparte și a aplicat, încă o dată, ce a antrenat întreaga viață. S-a concentrat, stoic, doar pe ce poate controla și, chiar și când a jucat unul dintre cele trei puncte cu serviciul doi, nu s-a îndoit de sine însuși.
După 3 ore și 49 de minute, spaniolul a făcut break, când Sinner servea pentru meci.
Cu un game pe propriul serviciu - specialitatea casei -, elevul lui Darren Cahill ar fi putut să extragă relevanța din cele trei mingi de meci salvate de Alcaraz.
Dar Cahill, familiar cu finale dramatice la Paris - după ce a trăit alături de Simona Halep, în 2017 -, a pățit-o din nou.
După cinci ore de joc istovitor, Alcaraz a făcut super tiebreak-ul perfect.
Parcă a știut că nu mai are energia unei ultime reveniri. Așa că s-a desprins la 7-0, într-o serie de momente în care a gândit și a executat totul perfect: riscant, dar reușit. Grăbit să pună mâna pe trofeul pe care Sinner avea înfășurate nouă degete, cu nici două ore înainte.
Carlos Alcaraz a încheiat cea mai lungă finală din istoria Roland Garros cu un passing shot în lung de linie, urmat de o cădere la pământ care a semănat cu Rafael Nadal cel uluit că l-a învins pe Roger Federer, în finala Wimbledon 2008.
Alcaraz: „Am crezut în mine pe toată durata finalei.”
Dar frumusețea sportului e că încrederea și performanța vin în valuri. Nu doar Carlos Alcaraz a putut privi în abis și să meargă mai departe.
O lună mai târziu, Jannik Sinner și-a luat revanșa în fața lui Carlos Alcaraz, în finala turneului de la Wimbledon, câștigată scor 4-6, 6-4, 6-4, 6-4, provocându-i spaniolului prima înfrângere în primele șase finale de turneu major jucate.
„E un jucător mult mai bun decât mine pe iarbă,” se pronunța Alcaraz despre Sinner, în timpul finalei, privind confuz spre echipa sa.
Alcaraz capitula psihic în fața jucătorului pe care nu l-a lăsat să câștige nici când toate probabilitățile i-ar fi permis.
Alcaraz, cel care câștigase Wimbledonul în 2023 și în 2024, în finale cu Novak Djokovic.
8 iunie 2025: finala care poate schimba istoria tenisului
În același plan psihologic însă performanța lui Alcaraz din finala Roland Garros poate avea efecte durabile, în rivalitatea cu Sinner. Care, cel puțin deocamdată, e sinonimă cu lupta pentru măreție, în circuitul ATP.
Acum, Carlos nu doar bănuiește, ci știe că poate să îl învingă pe Jannik, chiar și când meciul e aproape pierdut.
Iar Sinner cunoaște valoarea momentelor critice supraviețuite. Italianul a salvat trei mingi de meci consecutive contra sârbului Novak Djokovic, în semifinalele Cupei Davis 2023. Victoria a fost atât de improbabilă încât i-a insuflat Italiei încrederea de a ieși triplă campioană în Cupa Davis, în perioada 2023 - 2025. În 2025, Italia nici măcar nu a avut nevoie de Sinner pentru a cuceri „Salatiera de Argint.”
În rivalitatea cu Djokovic, Sinner a câștigat, după acea revenire din Cupa Davis, fiecare din cele patru meciuri directe cu sârbul, în care a mai pierdut un singur set.
Detașat la 10-6 în istoricul meciurilor directe cu Jannik Sinner, număr rotund conturat în finala US Open 2025, adjudecată categoric de iberic, 6-2, 3-6, 6-1, 6-4, Carlos Alcaraz știe și că nu se poate relaxa.
A pierdut în două seturi finala Turneului Campionilor în fața unui Sinner hotărât să îl facă să piardă din ce în ce mai des în fața sa.
Fără antrenorul Juan Carlos Ferrero și cu Jannik Sinner campion în Melbourne, în ultimii doi ani, rivalitatea poate să ia, curând, o turnură care să anuleze efectele uriașe ale rezultatului de la Paris.
Însă tenisul va rămâne, dincolo de rezultatele directe dintre Alcaraz și Sinner, mai bogat, după finala Roland Garros 2025.
Pentru mine, sportivul anului este Carlos Alcaraz, și nu pentru că a câștigat 71 de meciuri din 80 jucate. Ci pentru că nu a putut fi bătut în cele trei mingi de meci procurate de Jannik Sinner.
În finalul unui 2025 tumultuos, încărcat cu incertitudini, umanitatea poate să învețe o lecție de la Carlos Alcaraz, un tânăr de numai 22 de ani: poți câștiga chiar și când toate probabilitățile se așază împotriva ta. Singura condiție obligatorie e să nu renunți.
Eu unul nu cred că voi mai vedea, cât voi trăi, o finală de turneu de mare șlem întoarsă de la deficit de trei mingi de meci.