La feminin, Dana Haralambie a făcut istorie, clasându-se pe locul 7 duminică, după locul 13 obținut sâmbătă. Este cea mai bună performanță a unei sportive din România într-o etapă de Cupă Mondială.
„Am simțit o energie incredibilă în fața publicului de acasă. Să reușesc cel mai bun rezultat din carieră la Râșnov este o bucurie imensă și îmi dă încredere pentru competițiile viitoare”, a declarat Dana Haralambie.
Mihnea Spulber, performanță unică la masculin
La masculin, Mihnea Spulber, fiul fostului săritor și actual antrenor Florin Spulber, a încheiat pe locul 13, cel mai bun rezultat al carierei sale și cel mai bun al României la masculin într-o etapă de Cupă Mondială. Daniel Cacina a punctat și el, terminând pe locurile 18 și 20.
„Este un vis împlinit. Acest rezultat arată că România poate conta la nivel mondial în săriturile cu schiurile”, a spus Mihnea Spulber.
Podium sâmbătă, 13 septembrie:
- Feminin: 1. Yuzuki Sato (Japonia), 2. Nozomi Maruyama (Japonia), 3. Anna Twardosz (Polonia)
- Masculin: 1. Dawid Kubacki (Polonia), 2. Sakutaro Kobayashi (Japonia), 3. Ren Nikaido (Japonia)
Podium duminică, 14 septembrie:
- Feminin: 1. Kurumi Ichinohe (Japonia), 2. Nozomi Maruyama (Japonia), 3. Anna Twardosz (Polonia)
- Masculin: 1. Sakutaro Kobayashi (Japonia), 2. Naoki Nakamura (Japonia), 3. Stephan Embacher (Austria)