Căpitanul roș-albaștrilor merge astăzi în Belgia pentru vizita medicală și pentru a semna contractul cu Royale Union Saint Gillois. Clubul a terminat pe poziția a doua în play-off-ul primului eșalon, cu 53 de puncte.
Cum l-a motivat Dennis Man pe Olaru: ”L-am văzut și mi-am pus în gând să fac și eu asta”
Înainte să urce în avion, Darius Olaru a stat de vorbă cu reprezentanții mass-media aflați la aeroportul din Otopeni. Printre altele, a evidențiat și că își dorește să joace în Champions League la noua echipă.
Royale Union SG va intra în turul 3 preliminar UCL după ce a terminat pe doi sezonul 2025/26, pe ruta non-campioanelor. Dacă ar fi câștigat stagiunea, ar fi jucat direct în faza ligii.
Olaru a remarcat faptul că a fost motivat în mod indirect de Dennis Man, care a evoluat în Champions League alături de PSV Eindhoven și a ieșit și MVP în unul dintre partidele stagiunii precedente.
”Pentru mine, pe primul loc tot timpul a fost (nr. un transfer în Europa), am încercat să prind un transfer, să joc la o echipă în Europa și simt că să pot să joc la acest nivel. Mi-aș dori foarte mult să ajung în acel stagiu, să joc în în Champions League. E un vis pentru noi toți.
Dacă anul trecut l-am văzut pe colegul meu de la națională, pe Man, și mi-am dorit foarte mult, așa mă uitam la el la meciuri și, cumva, îmi doream și eu, aveam un gând să să joc în meciurile astea. Sunt meciuri de Champions League, cea mai tare competiție. Mi s-au părut foarte profesioniști”, a spus Olaru.
Royale Union SG a jucat în UCL sezonul trecut. Belgienii au încheiat pe locul 27 faza ligii, cu nouă puncte în opt etape. Trei victorii și cinci eșecuri a consemnat clubul de pe ”Stade Joseph Marien” din Bruxelles.