Victory Cup este un campionat de minifotbal care a luat naștere în 2014. Doar opt echipe au concurat în primul sezon, iar până la final, una s-a și retras. În prezent, Victory Cup este cel mai mare campionat de minifotbal din țara noastră. 

De la opt echipe, la 254! Cum a început proiectul Victory Cup: ”A trebuit să facem ceva ce nu s-a mai făcut”

Dragoș Buzatu și Mircea Jecu sunt fondatorii proiectului. La Poveștile Sport.ro, Dragoș Buzatu a evidențiat ce a adus nou Victory Cup pe piață față de celelalte competiții de minifotbal.

”A început în 2014. Tot așa, dintr-o glumă. Eu l-am început. Aveam o echipă de minifotbal, participând la o altă competiție, și am spus hai să facem și noi asta. La prima ediție au participat opt echipe. Dar au terminat șapte. Acum am ajuns la 254 de echipe! Peste 7000 de jucători! 

A fost foarte greu să ridicăm acest proiect. Ne trebuia vizibilitate. Trebuia să facem ceva ce nu s-a mai făcut. Pentru asta am adus oameni pricepuți. Am oferit servicii prin filmarea meciurilor, interviuri. Am încercat să oferim mai multă calitate. Am încercat să-i facem să se simtă că joacă fotbal profesionist, ca la televizor!

Au venit și foști fotbaliști. Prima dată au venit cei de la New Stars, echipa lui Petre Marin cu Sorin Ghionea. De atunci au început să vină și mai multe echipe”, a spus Dragoș Buzatu.

  • Dragoș Buzatu a pus fundația unei competiții de minifotbal cu o atracție magnetică și asupra foștilor mari fotbaliști, dar și asupra jucătorilor amatori
  • I s-a alăturat rapid prietenul Mircea Jecu, fost arbitru, și au pus cărămidă cu cărămidă la o construcție solidă, realizată fără cusur, la detalii

VIDEO Emisiunea integrală cu Dragoș Buzatu și Mircea Jecu la Poveștile Sport.ro