Emisiunea Poveștile Sport.ro e în fiecare săptămână pe Sport.ro și VOYO.
Dragoș Buzatu a pus fundația unei competiții de minifotbal cu o atracție magnetică și asupra foștilor mari fotbaliști, dar și asupra jucătorilor amatori.
I s-a alăturat rapid prietenul Mircea Jecu, fost arbitru, și au pus cărămidă cu cărămidă la o construcție solidă, realizată fără cusur, la detalii.
"Cel mai greu moment a fost în pandemie"
De la Bănel Nicoliță și Narcis Răducan la Rafael van der Vaart și Daniel Pranjic... echipele de minifotbal țintesc spre trofeu și generează ambiții imense.
"Cel mai greu moment a fost pandemia, un an... un an și jumătate", spune Dragoș Buzatu. Au pornit de la Liceul nr.8 Iuliu Maniu și au ajuns, prin mai multe baze într-un labirint întortocheat, spre baza în care se desfășoară meciurile acum.
Sistemul e simplu. Se joacă din ligi inferioare până la eșalonul de elită, dar există și o cupă. "Ne-a ajutat și Ilie Poenaru. A participat de la prima ediție. Joacă și acum. Și Sorin Paraschiv a evoluat de la prima ediție", spun Dragoș Buzatu și Mircea Jecu.
"Florin Cernat e un fel de Ronaldinho"
"Jocul e foarte dinamic, efortul e foarte ridicat față de un meci pe teren mare. Cernat e un fel de Ronaldinho.. ", continuă Dragoș Buzatu.
"Costin Lazăr îmi spune: "Mircea, să vezi că fac spectacol!". 'Când a intrat pe teren... m-a impresionat", afirmă Mircea Jecu.
"Ne-am gândit să-l invităm și pe Istvan Kovacs", a mai adăugat Mircea Jecu.
Povești despre echipele de la Victory Cup, probleme de arbitraj, întrebări-fulger, poze retro de colecție, cine e cel mai certăreț în meciuri... toate subiectele le puteți vedea la Poveștile Sport.ro, cu Dragoș Buzatu și Mircea Jecu.















