Arena Barcelonei, care va fi cea mai mare din Europa atunci când va fi gata în totalitate, a fost deschisă la o capacitate redusă. Stadionul va putea primi acum 62.000 de spectatori, după ce a primit licența 1C, necesară pentru a deschide și cealaltă peluză, scrie publicația catalană Sport.
Astfel, la meciul cu Sevilla din etapa următoare, noul stadion al Barcelonei va găzdui în premieră o capacitate mai mare. Atunci când va fi gata, totalul va ajunge la 105.000 de locuri.
Barcelona extinde capacitatea stadionului Camp Nou
Toată această perioadă a fost extrem de costisitoare pentru clubul catalan, care a estimat investiția în renovarea stadionului la aproape un miliard de euro. Și cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, se pare că ”factura” finală va fi mult mai mare.
Potrivit jurnalistului Adri Fernandez, suma totală estimată de conducere va fi depășită cu aproximativ 200-300 de milioane de euro. Clubul va fi nevoit să apeleze la un fond de rezervă pentru a acoperi toate cheltuielile, dar și la o parte dintr-un împrumut de 1,5 miliarde de euro.
























