Roș-albaștrii vin după eșecul surprinzător cu FK Auda, 2-3, din Conference League, iar Marius Baciu va menaja mai mulți titulari înaintea returului de joi din Letonia.
Marian Iancu: „Și în zece tot vor învinge”
Înaintea partidei, fostul patron al Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, și-a exprimat opinia pe Facebook și este convins că FCSB nu va face un nou pas greșit.
„FCSB nu pierde azi, nu pentru că nu ar fi în aceeași situație ca și Craiova, venită din preliminariile europene cu rușinea unei înfrângeri, dar are experiența umilinței de anul trecut. A punctelor pierdute prostesc în campionat, când au dat prioritate competiției europene și au ajuns în play-out. Așa ceva nu se va mai întâmpla.
Cred că azi valoarea FCSB va face diferența. Cu Tănase sau fără, nu contează. Și în zece tot vor învinge. Greu, dar vor lua cele trei puncte. Egalul azi este, de fapt, o înfrângere”, a scris Marian Iancu.
FCSB a debutat în noul sezon al SuperLigii cu o victorie, scor 2-0 împotriva lui FC Argeș, în timp ce Csikszereda a cedat categoric în prima etapă, 0-3 pe terenul Corvinului Hunedoara.
La momentul redactării acestui articol, roș-albaștrii ocupă poziție #3, în timp ce harghitenii se poziționează pe ultimul loc din campionat.