Real Madrid vs. FC Barcelona: 107, 106, 52
Deși Barcelona era văzută drept mare favorită la victorie, Real Madrid s-a impus în El Clasico, scor 1-2, golurile fiind marcate de Raphinha (min. 61), respectiv Kylian Mbappe (min. 41 și 87). După acest meci, catalanii ocupă în continuare prima poziție în clasament (27 puncte, 10 meciuri), fiind urmați de Atletico Madrid (25 puncte, 10 meciuri), Real Madrid (24 puncte, 10 meciuri) și Betis Sevilla (20 puncte, 10 meciuri).
Confruntarea clasică a fotbalului spaniol a înregistrat a 265 partidă. Prima a fost jucată pe Hipodromo de la Castellana din Madrid, pe 13 mai 1902, în semifinalele competiției Copa de la Coronacion, disputată în onoarea încoronării regelui Alfonso XIII. Duelul a fost câștigat de trupa "Blaugrana" cu 3-1. În total, Real Madrid a câștigat 107 partide, FC Barcelona s-a impus de 106 ori, iar 52 de meciuri s-au terminat la egalitate. Următorul meci va avea loc pe 9 mai 2026, în campionat, pe Santiago Bernabeu Stadium.
Recordurile El Clasico - de la victoria Realului cu 11-1, la cele 26 de goluri marcate de Messi
Și recordurile El Clasico sunt interesante. Cel mai mare scor a fost înregistrat pe 19 iunie 1943, în Copa del Rey, când madrilenii s-au impus cu 11-1. Cele mai multe meciuri consecutive câștigate au fost reușite de Real Madrid (7 / 22 aprilie 1962 - 28 februarie 1965), dar cele mai multe derby-uri fără gol primit sunt în dreptul Barcelonei (5 / 3 aprilie 1972 - 17 aprilie 1974). Leo Messi are cele mai multe goluri date în aceste meciuri (26), iar cele mai multe prezențe au fost înregistrate de Sergio Busquets (48).
Victor Valdez (cele mai multe meciuri fără gol primit / 7), Leo Messi (cele mai multe pase de gol / 14), Sergio Ramos (cele mai multe cartonașe roșii - 5, cele mai multe cartonașe galbene - 22), Cristiano Ronaldo (cele mai multe meciuri consecutive în care a marcat - 6) și Miguel Munoz (antrenorul cu cele mai multe meciuri - 36, antrenorul cu cele mai multe victorii - 16), dețin alte recorduri. Doar patru fotbaliști au înscris pentru ambele cluburi în El Clasico, respectiv Josep Samitier, Luis Enrique, Luis Figo și Ronaldo Nazario.



















