Noul decar al Barcelonei, gata să strălucească după plecarea lui Messi! Ansu Fati revine în lotul catalanilor. Ce a spus Koeman

Barcelona Ansu Fati la liga Ronald Koeman Spania Leo Messi si Ansu Fati
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Sambata 25 Septembrie 2021, 16:00
Data actualizarii: Sambata 25 Septembrie 2021, 16:02

Barcelona are unul dintre cele mai slabe starturi de sezon. 

Catalanii au trei remize și două victorii în La Liga în acest sezon și se află pe locul șapte în clasament. Cu mulți jucători indisponibili, dar și după plecările lui Leo Messi și Antoine Griezmann, Koeman s-a văzut nevoit să folosească jucători tineri, fără experiență, iar acest lucru s-a observat în rezultate. 

Ghinionul accidentărilor l-a urmărit pe antrenorul neerlandez, care are șase jucători în infirmerie: Sergio Aguero, Jordi Alba, Alejandro Balde, Braithwaite, Dembele, Pedri, iar pentru meciul cu Levante nu se poate baza nici pe Frenkie de Jong, care a fost eliminat în meciul cu Cadiz. 

  • Leo Messi si Ansu Fati

Cu toate astea, Koeman a primit și o veste bună. Cel care a 'moștenit' tricoul cu numărul 10 de la Leo Messi, Ansu Fati, este gata să revină pe teren și a fost inclus în lot. 

Reacția lui Koeman

La conferința de presă premergătoare meciului cu Levante, Koeman a vorbit despre revenirea lui Ansu Fati, la aproape un an de la accidentarea suferită. Tânărul jucător s-a accidentat în noiembrie 2020, iar pentru recuperare a avut nevoie de intervenții chirurgicale. 

„Revenirea lui Ansu este o veste importană. Este convocat și va juca maximum 15 minute. Avem un plan și vrem să îl recuperăm bine, nu vrem să ne grăbim și să îl suprasolicităm. Va exista un proces prin care el va primi minute. 

Revenirea lui este importantă. A fost mult timp pe margine”, a spus Koeman citat de SPORT

„Sunt pregătit!”

Într-un interviu postat pe contul oficial al clubului, Ansu Fati a vorbit despre revenirea pe teren și cum a reușit să treacă peste perioada dificilă din carieră. 

„Primele zile au fost difcicile, nu voiam să accept. Însă a trecut, toate se întâmplă cu un motiv și vreau mai mult ca niciodată să mă bucur din nou. Când treci prin astfe de lucruri, fiecare detaliu mic contează mai mult și să pot să fiu din nou alături de coechipierii mei a fost special. 

Le sunt recunoscător fanilor, mă simt iubit și asta te ajută. Acum îmi doresc să returnez toată încrederea primită. Abia aștept să mă întorc pe Camp Nou. Va fi aproape ca în ziua debutului”, a declarat Fati. 

„Numărul 10 reprezintă o presiune în plus!”

Întrebat despre faptul că va purta numărul cu care Leo Messi a scris istorie, Fati a avut o reacție sinceră, arătându-se recunoscător pentru oportunitatea primită.

„Le mulțumesc clubului și căpitanilor pentru că mi-au oferit oportunitatea să iau acest număr. E o onoare. E o provocare pentru tot ceea ce înseamnă numărul 10. L-au avut Leo, Ronaldinho și alți mari jucători, însă pentru mine, dacă ești la Barca, trebuie să fii întotdeauna pregătit pentru tot. Este cel mai bun club din lume. Numărul 10 e o presiune în plus însă să fii la Barca e presiune. Toți au responsabilitate și trebuie să îți asumi asta”, a adăugat tânărul fotbalist. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!