Sevilla nu a reuşit decât un rezultat de egalitate, 2-2, vineri seara, cu nou promovata Elche, în meciul care a deschis etapa a 4-a din La Liga.
Pe ”Estadio Ramon Sanchez Pizjuan”, gazdele au punctat prin Isaac Romero (28) şi Gerard Fernandez (85), golurile oaspeţilor aparţinând lui Andre Silva (54) și Rafa Mir (foto) (70).
Sevilla, care în ediţia trecută a campionatului s-a salvat la limită de la retrogradare, ocupă deocamdată locul 11, cu 4 puncte, iar Elche este pe 6, cu 6 puncte.
Runda continuă cu partidele programate sâmbătă, duminică şi luni, campioana FC Barcelona urmând să joace acasă cu Valencia, duminică seara, iar Real Madrid, lider la zi, va evolua sâmbătă seara, în deplasare, cu Real Sociedad.
Albert Niculăesei de la Elche, prezentat în exclusivitate de Sport.ro
Elche rămâne astfel neînvinsă în acest debut de sezon din La Liga, cu o victorie și trei egaluri în primele patru runde.
La echipa din provincia Alicante este legitimat și un tânăr fotbalist român prezentat în exclusivitate de Sport.ro, fundașul polivalent Albert Niculăesei (17 ani), rezervă în prima etapă în 1-1 cu Betis Sevilla.